• Kenin are 16 victorii și 2 înfrângeri în turneele mari din 2020.
  • Americanca a câștigat Australian Open și a ajuns în finala Roland Garros.
  • În 1977, Virginia Wade a câștigat titlul de jucătoarea anului fiind pe locul 4 WTA.

Anul 2020 nu este unul de care să ne aducem aminte cu plăcere. Totuși, pentru Sofia Kenin (locul 4 WTA), 2020 a însemnat o mare rampă de lansare, care a dus-o la titlul de jucătoarea anului în tenis.

Le-a învins pe Halep, Osaka și Barty, mai bine clasate decât ea în topul WTA. Clasamentul nu spune, însă, toată povestea. Kenin a fost singura jucătoare care a ajuns în două finale de Grand Slam din trei turnee organizate anul acesta. Pe prima a câștigat-o și, odată cu ea, a ridicat primul mare trofeu din carieră, la Australian Open.

„Am muncit atât de mult să ajung aici. Am trecut printr-o perioadă dificilă. Nu multă lume a crezut în mine. Oamenii m-au ignorat și, în final, am reușit. Le-am demonstrat tuturor că se înșală. În primul rând, am făcut-o pentru mine. Am făcut-o pentru familia mea, pentru că sunt o parte imensă din succesul meu și nu aș fi unde sunt astăzi”, a declarat Sofia Kenin.

Recomandări

CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
RĂMÂNE TRUMP FĂRĂ IMUNITATE?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
METROUL NU MAI BATE PASUL PE LOC