- Un portar din Franța a fost suspendat pe o perioadă de 30 de ani.
- Portarul l-a faultat pe arbitru, nemulțumit că acesta a validat un gol.
- În prima fază, portarul a încercat să-și liniștească coechipierii.
- Jucătorul și-a pierdut cumpătul și a intrat cu ambele picioare la arbitru.
- Arbitrul a avut nevoie de 4 zile de concediu medical.
- După pedeapsa exemplară, echipa s-a retras din campionat.
Suspendare record pentru un fotbalist din Franța! Portarul echipei US Montbazon, din divizia secundă districtuală franceză, l-a faultat pe arbitru și nu mai are voie pe terenul de fotbal până la pensie. A primit o suspendare de 30 de ani pentru că l-a împins pe central și apoi a intrat la rupere la el, cu ambele picioare înainte.
Advertisment
Jucătorii echipei US Montbazon erau nemulțumiți că arbitrul a validat golul egalizator pe final de meci, în ciuda unui presupus fault. Culmea, portarul a fost cel care în prima fază a încercat să-și calmeze colegii, dar și-a pierdut în cele din urmă cumpătul.
În urma incidentului, arbitrul a avut nevoie de 4 zile de concediu medical, antrenorul celor din Montbazon și-a dat demisia, iar echipa s-a retras în cele din urmă din campionat.
Recomandări
Citește și
- Donald Trump se imaginează Papă într-o postare controversată pe Truth Social
- STUDIU. Cercetătorii au descoperit un nou tip de celule stem care contribuie la creșterea grăsimii abdominale
- Mai există presa liberă în România? Ion Cristoiu: „Fiecare mogul și-a ales un candidat, iar televiziunile lor au început să se războiască”
Partenerii noștri