- Viitorul stadion al Clubului Sportiv Dinamo București va purta numele „Arena Mircea Lucescu”.
- Mircea Lucescu a murit pe 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani, în spital. Fostul selecționer a fost înmormântat vineri, 10 aprilie, la Cimitirul Bellu, cu onoruri militare.
- „Prin această decizie celebrăm nu doar un antrenor, ci o instituție a fotbalului românesc, european și mondial – pe Mircea Lucescu”, spune Predoiu.
Viitorul stadion al Clubului Sportiv Dinamo București se va numi „Arena Mircea Lucescu”. Decizia a fost anunțată de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.
„Prin această decizie celebrăm nu doar un antrenor, ci o instituție a fotbalului românesc, european și mondial – pe Mircea Lucescu”, spune Predoiu.
„Format în spiritul disciplinei și al inteligenței tactice, Mircea Lucescu a fost mai întâi un jucător de elită, iar apoi un antrenor vizionar, capabil să transforme echipe, să creeze școli de joc și să inspire generații. De la performanțele din România până la consacrarea internațională, fiecare etapă a carierei sale a fost marcată de onestitate profesională, curaj, inovație și rigoare. La conducerea unor echipe prestigioase, din România și din Europa, a reușit ceea ce puțini pot revendica: nu doar trofee, ci o identitate de joc, un model de organizare și o cultură a performanței”, mai spune Predoiu.
Mircea Lucescu a murit pe 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani, în spital. Fostul selecționer a fost înmormântat vineri, 10 aprilie, la Cimitirul Bellu, cu onoruri militare.