- Un studiu publicat în Science în 1960 fixa „Apocalipsa” pentru 13 noiembrie 2026
- Heinz von Foerster și doi colegi calculau o creștere a populației spre infinit
- Tendinta cresterii populatiei a fost incetinita de scaderea fertilitatii
- ONU estimează un maxim de circa 10,3 miliarde de oameni la mijlocul anilor 2080
- Calendarul maya și textele lui Nostradamus au alimentat alte spaime apocaliptice.
Astăzi, 13 noiembrie 2026, era data unui „sfârșit al lumii” calculat acum 66 de ani. Fizicianul Heinz von Foerster avertiza că explozia populației ar putea sufoca planeta. Formula sa, calculata stiintific, ducea numărul oamenilor spre infinit.
Dar calculele sale s-au dovedit greșsite. Apocalipsa a refuzat să vină, iar ONU estimează chiar că populația va atinge un maxim în 2028, după care va începe să scadă.
Marcela Feraru, editor Aleph News în Franța, a dezbătut subiectul într-o intervenție LIVE, la Aleph News.
Trece și ziua de azi și nu s-a întâmplat nimic. Cum de au greșit oamenii de știință?
Marcela Feraru, editor Aleph News în Franța: „Fizicianul Heinz von Foerster și colegii săi, Patricia Mora și Lawrence Amiot, au publicat pe 4 noiembrie 1960, în revista Science, un studiu cu o dată precisă în titlu: vineri, 13 noiembrie 2026. Au prelungit matematic tendința de creștere a populației din ultimele două milenii. Dacă ritmul continua, numărul oamenilor tindea spre infinit. Imaginea era aceea a unei omeniri care nu mai încăpea pe Pământ.
În practică, o asemenea creștere ar pune o presiune imposibilă pe hrană, apă și spațiu. Desigur, infinitul era rezultatul unei formule, o metafora. Studiul avertiza asupra unei tendințe nesustenabile, fără să prevadă o catastrofă fizică pentru această zi”.
De ce nu s-a adeverit calculul? Unde au greșit cei trei fizicieni?
Marcela Feraru, editor Aleph News în Franța: „Pentru că oamenii nu au continuat să se înmulțească în ritmul presupus de formulă. Potrivit raportului demografic ONU din 2024, fertilitatea mondială a coborât de la 3,31 copii pe femeie în 1990 la 2,25 în 2024. Peste jumătate dintre țări și teritorii erau deja sub pragul de 2,1, necesar pentru înlocuirea generațiilor în absența migrației.
ONU estimează că populația va crește de la 8,2 miliarde în 2024 la circa 10,3 miliarde la mijlocul anilor 2080, apoi va scădea ușor, spre 10,2 miliarde în 2100. Acestea sunt proiecții, nu certitudini. Presiunea asupra resurselor rămâne o problemă, dar datele nu susțin o „Apocalipsă” demografică astăzi.
Am mai trecut prin astfel de „sfârșituri ale lumii”, profeții?
Marcela Feraru, editor Aleph News în Franța: „Unul dintre cele mai celebre a fost 21 decembrie 2012, asociat calendarului maya. Se încheia un ciclu de aproximativ 5.125 de ani, citat in textele sacre.
Nostradamus a alimentat o altă spaimă: într-un catren, pentru luna a șaptea din 1999, evoca un mare „rege al terorii” venit din cer. Interpreții au transformat versetele într-un scenariu apocaliptic, dar sfârșitul lumii, dupa cum observam cu totii, n-a venit nici de data asta.
Diferența este însă faptul că, în cazul lui von Foerster, discutăm despre limitele unui model matematic; în celelalte, doar despre interpretări ale profeții”.