• Observatorul funcţionează chiar mai bine decât era așteptat, au declarat inginerii misiunii.
  • Webb a început să realizeze primele sale imagini în urmă cu câteva săptămâni şi încă mai captează unele dintre imaginile care vor fi împărtăşite pe 12 iulie.
  • Pachetul respectiv de imagini color va fi rezultatul a 120 de ore de observare, aproximativ cinci zile de date.

Telescopul spaţial James Webb va publica primele sale imagini color de înaltă rezoluţie pe 12 iulie. Misiunea Webb, care era estimată să dureze 10 ani, are suficientă capacitate de combustibil în exces pentru a funcţiona timp de 20 de ani, potrivit administratorului adjunct al NASA, Pam Melroy.

Între timp, echipa Webb finalizează ultimele etape de pregătire a observatorului şi a instrumentelor sale pentru colectarea datelor ştiinţifice, care ar trebui să se încheie săptămâna viitoare, a declarat Bill Ochs, managerul proiectului Webb de la NASA, potrivit CNN.

Observatorul funcţionează chiar mai bine decât era așteptat, au declarat inginerii misiunii. Iar echipa continuă să lucreze la dezvoltarea de strategii pentru a evita impactul cu micrometeoroizi, precum cel care a lovit o parte din oglinda lui Webb în luna mai.

Recomandări

CONGRESUL DĂ 95 MLD. PENTRU UCRAINA - ISRAEL - TAIWAN
EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
CUM ÎȚI PĂSTREZI CALMUL LA INTERVIU?
ARTA CERE SACRIFICII
CE MĂNÂNC AZI?

La ce să ne aşteptăm

Observatorul spaţial, care a fost lansat în decembrie, va fi capabil să privească în interiorul atmosferelor exoplanetelor şi să observe unele dintre primele galaxii create după ce universul a început, observându-le prin intermediul luminii infraroşii, care este invizibilă pentru ochiul uman.

Webb a început să realizeze primele sale imagini în urmă cu câteva săptămâni şi încă mai captează unele dintre imaginile care vor fi împărtăşite pe 12 iulie. Pachetul respectiv de imagini color va fi rezultatul a 120 de ore de observare, aproximativ cinci zile de date.

Obiectivul iniţial al telescopului a fost acela de a vedea primele stele şi galaxii ale universului, urmărind, în esenţă, „cum universul aprinde luminile pentru prima dată”, a declarat Eric Smith, cercetător al programului Webb şi cercetător şef al Diviziei de Astrofizică a NASA.

Telescopul Webb va schimba astronomia

Numărul exact şi natura imaginilor nu au fost comunicate, dar „fiecare dintre ele va dezvălui diferite aspecte ale universului cu detalii şi sensibilitate fără precedent”, a declarat Klaus Pontoppidan, cercetător al proiectului Webb la Space Telescope Science Institute.

Prima versiune va evidenţia capacităţile ştiinţifice ale lui Webb, precum şi capacitatea oglinzii sale masive de aur şi a instrumentelor ştiinţifice de a produce imagini spectaculoase.

Imaginile vor arăta modul în care galaxiile interacţionează şi cresc şi cum coliziunile dintre galaxii determină formarea stelelor, precum şi exemple ale ciclului de viaţă violent al stelelor. De asemenea, ne putem aştepta să vedem primul spectru al unei exoplanete, sau modul în care lungimile de undă ale luminii şi culorile diferite dezvăluie caracteristicile altor lumi.

Partea cea mai bună este că echipa Webb se află abia la începutul misiunii, iar datele colectate de observatorul spaţial vor fi făcute publice pentru ca oamenii de ştiinţă din întreaga lume „să poată începe o călătorie comună de descoperire”, a declarat Pontoppidan.