• Arheologii norvegieni cred că au găsit cea mai veche piatră runică din lume, inscripționată cu aproape 2.000 de ani în urmă.
  • Ridicate în mod normal la morminte, în special în timpul erei vikingilor, runele sunt pietre inscripționate cu litere runice, cel mai vechi alfabet cunoscut în Scandinavia.
  • Piatra runică va fi expusă la Muzeul de Istorie Culturală din Oslo în perioada 21 ianuarie-26 februarie.

Arheologii norvegieni cred că au găsit cea mai veche piatră runică din lume, inscripționată cu aproape 2.000 de ani în urmă, ceea ce o face cu câteva sute de secole mai veche decât descoperirile anterioare.

Piatra pătrată de gresie maro, de aproximativ 30 pe 30 de centimetri, a fost găsită în timpul săpăturilor unui cimitir antic la sfârșitul anului 2021, la Tyrifjorden, la nord-vest de Oslo, înainte de construcția unei linii de cale ferată. Datarea cu carbon a oaselor și a lemnului găsite într-un mormânt lângă rună sugerează că aceasta a fost inscripționată cândva între anul unu și 250 d.Hr., a declarat Muzeul de Istorie Culturală din Oslo, scrie France Press.

Ridicate în mod normal la morminte, în special în timpul erei vikingilor, runele sunt pietre inscripționate cu litere runice, cel mai vechi alfabet cunoscut în Scandinavia. Descoperirea, care ar putea data din timpul lui Iisus Hristos, este un vis pentru runologi”, care studiază alfabetele runice antice, inscripțiile și istoria lor, a declarat muzeul din Oslo.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA
C.E. INVESTIGHEAZĂ CHINA

Credeam că primele pietre din Norvegia și Suedia au apărut în anii 300 sau 400, dar se pare că unele pietre runice ar putea fi chiar mai vechi decât credeam”, a declarat runologul Kristel Zilmer pentru agenția norvegiană de presă NTB. Este o descoperire unică”, a mai spus ea.

Originea pietrelor runice rămâne în mare parte un mister. Retranscrisă în alfabetul latin, inscripția de pe runa Tyrifjorden formează cuvântul necunoscut „idiberug”, poate o referire la persoana care zace în mormânt. Piatra runică va fi expusă la Muzeul de Istorie Culturală din Oslo în perioada 21 ianuarie-26 februarie.