• Cercetătorii britanici testează pentru prima dată un cip cu grafen.
  • Grafenul e un element de 200 de ori mai ușor decât oțelul.
  • Medicii îndepărtează o parte a craniului și aplică cipul pe creier.

Suntem cu un pas înainte în lupta cu cancerul. Un cip revoluționar urmează să schimbe complet felul în care chirurgii abordează tumorile cerebrale. Momentan e în teste clinice în Marea Britanie.

Munca doctorilor se va ușura dacă cipul dă rezultate. Dispozitivul, de mărimea unui timbru poștal, e făcut din grafen – un material extrem de rezistent, de 200 de ori mai puternic decât oțelul și foarte subțire descoperit acum 20 de ani de doi oameni de știință de la Universitatea din Manchester care au luat premiul Nobel pentru Fizică în 2010.

Cum funcționează? În timpul operației, medicii îndepărtează o mică parte a craniului și aplică cipul direct pe creierul pacientului. Cu ajutorul a mii de contacte electrice, cipul trimite și recepționează semnale electrice – celulele sănătoase din creier răspund la stimulare, iar celulele canceroase nu. Oamenii de știință britanici spun că scopul inovației e să ajute medicii să îndepărteze doar țesutul bolnav fără să-l afecteze pe cel sănătos. Cipul este atât de precis încât poate detecta semnale foarte slabe și foarte puternice, lucru care îl face util și pentru monitorizarea accidentelor vasculare cerebrale și a crizelor de epilepsie.

Recomandări

PREZIDENȚIALELE RĂMÂN ANULATE
NOI LEGI ÎN IRAN
MELONI CÂȘTIGĂ PUTERE
CINE MERGE-N GUVERN
FUGA LUI ASSAD
NETANYAHU RESPINGE ACUZAȚIILE

În România, peste 38.000 de persoane au murit din cauza cancerului anul trecut – tumorile cerebrale reprezintă aproximativ 7% din toate cazurile de cancer. Rata tumorilor cerebrale  e de aproximativ 6 cazuri la 100.000 de locuitori, iar jumătate dintre acestea sunt tumori agresive. Există în jur de 170 de tipuri diferite de tumori cerebrale cunoscute, spune doctorul Dan Mitrea, co-fondator al Clinicii Neuroaxis.

Citește și