Sari la continut
Știință

Compania Fluent din Australia dezvoltă un nou cip cerebral menit să redea vorbirea. Prin ce diferă față de cipul creat de Neuralink-ul lui Musk

Telepathic device set
  • Noul dispozitiv, dezvoltat de compania Fluent, desprinsă din cadrul Universității din Melbourne, funcționează diferit față de alte interfețe creier-computer.
  • Noul implant ar putea oferi o soluție mai accesibilă și mai sigură pentru persoanele care și-au pierdut capacitatea de a comunica verbal.
  • Dispozitivul captează aceste semnale, iar un sistem bazat pe inteligență artificială le transformă în text sau voce sintetizată.

Cercetătorii de la Universitatea din Melbourne au dezvoltat un implant cerebral care le-ar putea permite persoanelor care și-au pierdut capacitatea de a vorbi din cauza unor boli neurologice să comunice din nou.

Tehnologia este destinată pacienților cu afecțiuni precum scleroza laterală amiotrofică (SLA) sau scleroza multiplă, care, pe măsură ce boala avansează, își pierd abilitatea de a vorbi. În prezent, mulți dintre aceștia comunică folosind table cu litere sau dispozitive controlate prin mișcarea ochilor.

Noul dispozitiv, dezvoltat de compania Fluent, desprinsă din cadrul Universității din Melbourne, funcționează diferit față de alte interfețe creier-computer.

De exemplu, spre deosebire de cipul dezvoltat de Neuralink-ul lui Elon Musk, care este implantat direct în interiorul creierului și necesită o intervenție neurochirurgicală complexă, noul dispozitiv creat de cercetătorii de la Universitatea din Melbourne este plasat sub scalp, dar în exteriorul craniului.

Astfel, implantul nu pătrunde în țesutul cerebral, ceea ce reduce riscurile asociate operației și ar putea face tehnologia mai sigură și mai accesibilă pentru un număr mai mare de pacienți.

Deși semnalele electrice sunt mai slabe decât cele înregistrate de electrozii implantați în creier, cercetătorii spun că acestea sunt suficient de clare pentru a fi interpretate cu ajutorul inteligenței artificiale și transformate în text sau voce.

Implantul este poziționat deasupra cortexului motor, zona creierului care controlează mușchii implicați în vorbire. Chiar și atunci când o persoană nu mai poate vorbi, creierul continuă să genereze semnalele necesare pentru mișcarea gurii și a maxilarului. Dispozitivul captează aceste semnale, iar un sistem bazat pe inteligență artificială le transformă în text sau voce sintetizată.

În testele preliminare, cercetătorii au antrenat algoritmul folosind unul dintre cele mai mari seturi de date privind activitatea cerebrală asociată vorbirii. În colaborare cu o echipă din Japonia, sistemul a reușit să identifice corect fraza pe care o intenționa participantul dintr-un set de 128 de variante, cu o acuratețe de 96%.

Primele studii clinice cu electrozii implantabili sunt programate să înceapă până la sfârșitul acestui an. Dacă rezultatele vor confirma eficiența și siguranța tehnologiei, noul implant ar putea oferi o soluție mai accesibilă și mai sigură pentru persoanele care și-au pierdut capacitatea de a comunica verbal.

Etichete: Aleph News, cip, cip cerebral, cipuri, creier, elon musk, implant, implant cerebral, musk, Neuralink, stirile aleph news, știrile Aleph News, universitate, vorbire