• Merită să încercăm să înțelegem dacă ele, caracatițele au conștiință.
  • Este o întrebare care devine din ce în ce mai importantă deoarece, în prezent, se efectuează tot mai multe cercetări privind ,,mecanismele cognitive și neurofiziologice ale caracatițelor” .
  • Pe lângă faptul că putem afla mai multe despre conștiința caracatițelor pentru propria lor bunăstare, creierul lor ne poate spune ceva despre noi înșine.

Caracatițele sunt animale întreprinzătoare, adepte ale rezolvării problemelor. Ele sunt extrem de inteligente și capabile să învețe sarcini noi și să se orienteze în mediul lor. Există, de asemenea, un consens din ce în ce mai mare cu privire la faptul că, cel mai probabil, caracatițele seamănă cu oamenii.

Este posibil să nu existe încă o soluție clară la această problemă dificilă, dar există una sau două modalități practice de a o rezolva. Una dintre ele este să ne uităm la ,,relația comportamentală” sau ,,corelația neurologică” a conștiinței – cu alte cuvinte, comportamentul și sistemul nervos pe care le suspectăm că sunt strâns legate de stările conștiente.

Cu toate acestea, există riscul de a ne lăsa prinși în propria noastră perspectivă umană. ,,Suntem cei mai siguri în ceea ce privește conștiința umană și, adesea, corelațiile neurologice și corelațiile comportamentale pe care ne bazăm se bazează pe cazul uman„, spun cercetătorii.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA

,,Cu cât ne îndepărtăm mai mult de oameni în ceea ce privește structura, comportamentul și funcția, cu atât suntem mai puțin siguri că urmărim de fapt conștiința„.

Este caracatița un animal atât de diferit de noi?

De exemplu, dacă vă uitați la o creatură cum ecarcatița și căutați un sistem nervos asemănător cu cel uman pentru a simți și a răspunde la durere, dar nu îl găsiți, nu exclude faptul că vietatea să simtă durerea. ,,Înseamnă doar că o pot simți diferit„, spune specialiștii.

Acesta este motivul pentru care caracatița este un caz atât de interesant – ea poate fi văzută ca un ,,conștient exotic„, sau un exemplu de conștiință foarte diferită de a noastră, așa cum a documentat BBC într-un eseu pe această temă.

Caracatițele sunt suficient de diferite de noi încât multe dintre convingerile noastre despre ele trebuie să fie puse sub semnul întrebării – și chiar și presupunerile noastre despre noi înșine.

,,Întrebându-ne dacă ele, caracatițele sunt la fel de conștiente ca noi, probabil că punem o întrebare care nu are sens, deoarece nu știm pe deplin cum este să fii conștient” spun specialiștii.

Pe lângă faptul că putem afla mai multe despre conștiința caracatițelor pentru propria lor bunăstare în lumina creșterii comerciale, creierul lor ne poate spune ceva despre noi înșine.

,,Este important să ne gândim cum este să fii o caracatiță, deoarece ne poate determina să reevaluăm cum este să fii om” . ,,Și poate că, reflectând cât de puțin știm despre a fi om, ar putea să ne determine să fim mai deschiși cu privire la cum este să fii caracatiță” , spun specialiștii.