Istoria herpesului: Un virus cu care se confruntau și strămoșii noștri

• Genomurile antice ale virusului herpetic au fost descoperite și secvențiate pentru prima dată de o echipă internațională de oameni de știință condusă de Universitatea din Cambridge.
• Cele mai recente cercetări sugerează că tulpina virusului HSV-1, care stă la baza herpesului facial așa cum îl cunoaștem astăzi, a apărut în urmă cu aproximativ cinci mii de ani, în urma vastelor migrații din Epoca Bronzului în Europa, venite din stepele din Eurasia și a exploziilor demografice asociate, care au dus la creșterea ratei de transmitere.
• Herpesul are o istorie care se întinde pe milioane de ani, iar formele virusului infectează specii de la lilieci la corali. În ciuda prevalenței sale contemporane, în rândul oamenilor, cercetătorii spun că exemplele antice de HSV-1 au fost surprinzător de greu de găsit.

Genomurile antice ale virusului herpetic care provoacă o rană în zona buzelor și care infectează, în prezent, aproximativ 3,7 miliarde de oameni la nivel mondial au fost descoperite și secvențiate pentru prima dată de o echipă internațională de oameni de știință condusă de Universitatea din Cambridge, potrivit News Medical.

Cele mai recente cercetări sugerează că tulpina virusului HSV-1, care stă la baza herpesului facial așa cum îl cunoaștem astăzi, a apărut în urmă cu aproximativ cinci mii de ani, în urma vastelor migrații din Epoca Bronzului în Europa, venite din stepele din Eurasia și a exploziilor demografice asociate, care au dus la creșterea ratei de transmitere.

Herpesul are o istorie care se întinde pe milioane de ani, iar formele virusului infectează specii de la lilieci la corali. În ciuda prevalenței sale contemporane, în rândul oamenilor, cercetătorii spun că exemplele antice de HSV-1 au fost surprinzător de greu de găsit.

Autorii studiului, publicat în revista Science Advances, spun că înflorirea neolitică a herpesului facial detectat în ADN-ul antic ar fi putut coincide cu apariția unei noi practici culturale importate din est: sărutul romantic, respectiv actul sexual.

„Herpesul facial se ascunde în gazda sa pe viață și se transmite doar prin contact oral, astfel încât mutațiile apar lent, de-a lungul secolelor și mileniilor. Trebuie să facem investigații profunde în timp pentru a înțelege cum evoluează virusurile ADN de acest tip”, a spus Dr. Charlotte Houldcroft, co-autor principal, Departamentul de Genetică de la Cambridge. „Anterior, datele genetice pentru herpes au mers înapoi doar până în anul 1925″.

Herpesul, declanșat de infecțiile bucale

Echipa a reușit să analizeze herpesul din rămășițele a patru cadavre de acum o mie de ani, extrăgând ADN-ul viral din rădăcinile dinților. Herpesul se declanșează adesea în cazul infecțiilor bucale: cel puțin două dintre cadavrele antice aveau boli ale gingiilor, iar un al treilea fuma tutun.

Cea mai veche mostră provine de la un bărbat adult excavat în regiunea munților Urali din Rusia, datând de la sfârșitul epocii fierului, în urmă cu aproximativ 1.500 de ani.

Alte două eșantioane proveneau din Cambridge, Marea Britanie. Unul este o femeie dintr-un cimitir anglo-saxon timpuriu, aflat la câțiva kilometri sud de oraș, datând din secolele șase – șapte d.Hr. Celălalt, un bărbat adult de la sfârșitul secolului al XIV-lea, îngropat în incinta spitalului caritabil din Cambridge medieva, care a suferit abcese dentare îngrozitoare.

Ultima mostră a provenit de la un tânăr adult de sex masculin excavat în Olanda: un fumător fervent de pipă de lut, cel mai probabil masacrat de un atac francez asupra satului său de pe malul Rinului în 1672.

„Am analizat probe de ADN vechi din aproximativ 3.000 de descoperiri arheologice și am obținut doar patru rezultate pozitive pentru herpes”, a declarat co-autorul principal, Dr. Meriam Guellil, de la Institutul de Genomică al Universității din Tartu.

„Comparând ADN-ul antic cu mostre de herpes din secolul XX, am putut analiza diferențele și am putut estima o rată de mutație și, în consecință, o cronologie a evoluției virusului”, a declarat co-autorul principal, Dr. Lucy van Dorp, de la Institutul de Genetică UCL.

„Fiecare specie de primate are o formă de herpes, așa că presupunem că a fost cu noi de când specia noastră a părăsit Africa”, a declarat co-autorul principal, Dr. Christiana Scheib, cercetător la St. John’s College, Universitatea din Cambridge și șef al laboratorului Ancient DNA de la Universitatea din Tartu.

„Cu toate acestea, ceva s-a întâmplat în urmă cu aproximativ cinci mii de ani, ceea ce a permis ca o tulpină de herpes să le depășească pe toate celelalte, posibil o creștere a transmiterilor, care ar fi putut fi legată de sărut.”

O creștere a transmiterilor, care ar fi putut fi legată de sărut

Cercetătorii subliniază că cea mai veche înregistrare cunoscută a sărutului este un manuscris din epoca bronzului din Asia de Sud și sugerează că acest obicei – departe de a fi universal în culturile umane – ar fi putut călători spre vest odată cu migrațiile în Europa din Eurasia.

De fapt, secole mai târziu, împăratul roman Tiberius a încercat să interzică sărutul pentru funcțiile oficiale astfel încât să prevină răspândirea bolilor, un decret care ar fi putut avea legătură cu herpesul. Cu toate acestea, în cea mai mare parte a preistoriei umane, transmiterea HSV-1 ar fi fost ereditară: aceeași tulpină trecând de la mama infectată la nou-născut.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, două treimi din populația mondială cu vârsta sub 50 de ani este acum purtătoare de HSV-1.

Pentru cei mai mulți dintre noi, rănile ocazionale ale buzelor sunt jenante și inconfortabile, dar în combinație cu alte afecțiuni – septicemie sau chiar COVID-19, de exemplu – virusul poate fi fatal. În 2018, două femei au murit din cauza infecției cu HSV-1, în Marea Britanie, în urma unor nașteri prin cezariană.

„Doar probele genetice vechi de sute sau chiar mii de ani ne vor permite să înțelegem modul în care virusurile ADN, cum ar fi herpesul și variola maimuței, precum și propriul nostru sistem imunitar, se adaptează ca răspuns unul la celălalt”, a declarat Houldcroft.

Echipa ar dori să urmărească această boală primordială rezistentă și mai adânc în timp, pentru a investiga infectarea primilor hominizi.

„Herpesul de Neanderthal este următorul meu munte de escaladat”, a adăugat Scheib.