• Recolta de crabi de zăpadă din Alaska a fost anulată pentru prima dată în istorie, după ce miliarde de crustacee au dispărut din apele reci ale Mării Bering în ultimii ani.
  • Specialiştii afirmă că cifrele reale din spatele acestei decizii sunt şocante. Populaţia de crabi de zăpadă s-a redus, de la aproximativ 8 miliarde în 2018, la 1 miliard în 2021.
  • Crabii de zăpadă sunt specii de apă rece și se găsesc în mare parte în zonele în care temperaturile apei sunt sub 2 grade Celsius.

Recolta de crabi de zăpadă din Alaska a fost anulată pentru prima dată în istorie, după ce miliarde de crustacee au dispărut din apele reci ale Mării Bering în ultimii ani, potrivit CNN.

Consiliul pentru pescuit din Alaska şi Consiliul de gestionare a pescuitului din Pacificul de Nord au anunţat că populaţia de crabi de zăpadă din Marea Bering a scăzut sub pragul de reglementare pentru a deschide pescuitul.

Specialiştii afirmă că cifrele reale din spatele acestei decizii sunt şocante. Populaţia de crabi de zăpadă s-a redus, de la aproximativ 8 miliarde în 2018, la 1 miliard în 2021.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Crabul de zăpadă este de departe cea mai abundentă dintre toate speciile de crabi din Marea Bering care sunt capturate în scopuri comerciale” , a declarat Benjamin Daly, cercetător la Alaska Department of Fish and Game.

Aşa că şocul şi uimirea că lipsesc multe miliarde din populaţie este demn de luat în seamă – şi asta include toate femelele şi puii” , a mai afirmat cercetătorul.

Pescuitul excesiv este motivul pentru anularea sezoanelor

Recolta de crab roşu din Bristol Bay va fi, de asemenea, închisă pentru al doilea an consecutiv, au anunţat agenţiile. Oficialii au invocat pescuitul excesiv ca motiv pentru anularea sezoanelor.

Astfel, au existat mai multe eliminări din populaţie decât intrări” , au transmis oficialii.

Între studiile efectuate în 2021 şi 2022, crabii de zăpadă masculi maturi au scăzut cu aproximativ 40%, cu o estimare de 45 de milioane de kilograme rămase în întreaga Mare Bering.

Specialiştii afirmă, însă, că nu pescuitul excesiv a fost cel care a cauzat prăbuşirea, ci schimbările climatice.

Dar nu pescuitul excesiv a cauzat prăbușirea, asta este clar” , a declarat pentru CNN Michael Litzow, directorul laboratorului Kodiak pentru NOAA Fisheries.

Litzow spune că schimbările climatice cauzate de om sunt un factor semnificativ în dispariția alarmantă a crabilor.

Crabii de zăpadă sunt specii de apă rece și se găsesc în mare parte în zonele în care temperaturile apei sunt sub 2 grade Celsius, spune Litzow.

Pe măsură ce oceanele se încălzesc și gheața dispare, oceanul din jurul statului Alaska devine inospitalier pentru specie.

Au existat o serie de studii care au analizat temperaturile specifice din Marea Bering sau acoperirea de gheață din Marea Bering în 2018, iar în acele studii, au ajuns la concluzia că acele temperaturi și condiții de gheață scăzute din Marea Bering sunt o consecință a încălzirii globale” , a spus Litzow.