NASA finanțează șase proiecte futuriste care ar putea revoluționa observarea Universului

Programul NASA Innovative Advanced Concepts (NIAC) a selectat șase proiecte inovatoare pentru a primi finanțare și a-și continua dezvoltarea. Aceste proiecte, care au trecut deja de faza inițială, explorează idei futuriste precum un sistem feroviar pe Lună și telescoape lichide. Aceste inovații ar putea aduce noi perspective explorării spațiului.

Telescopul fluid FLUTE propune crearea unui observator spațial mare prin manipularea formei lichidelor ionice și ar putea ajuta la studiul țintelor astrofizice cum ar fi exoplanete asemănătoare Pământului, stelele timpurii și galaxiile tinere .

Dar avem și o rachetă cu plasmă pulsata, un sistem de propulsie care utilizează pachete de plasmă generate de fisiune. Acest sistem ar putea reduce semnificativ timpul de călătorie între Pământ și destinațiile din sistemul solar .

In pregatire se afla si un radiotelescop care folosește mii de sateliți autonomi mici pentru a măsura câmpurile magnetice emise de exoplanete și epocile întunecate ale Universului.

Flexible Levitation on a Track este un sistem de șine care ar putea transporta în mod autonom și eficient încărcături utile pe Lună.

Un alt proiect finanțat este ScienceCraft for Outer Planet Exploration și ar permite NASA să facă măsurători științifice prin studierea modului în care punctele cuantice absorb lumina .

În sfârșit, Generatorul de energie cu celule termoradiative cu radioizotop explorează noi surse de energie spațială, potențial mai eficiente decât generatoarele de energie actuale ale NASA.

Exit mobile version