• NASA a dat publicităţii o fotografie alcătuită din sute de imagini trimise pe Pământ de roverul Perseverance de pe Marte.
  • Imaginile prezintă tuburile cu eşantioane marţiene colectate de Perseverance pe care roverul le-a depus într-un „depozit” pe Planeta Roşie.
  • Perseverance a fost lansat în iulie 2020 şi a asolizat pe Marte în februarie 2021.

Administraţia Naţională Aeronautică şi Spaţială (NASA) a Statelor Unite a creat şi dat publicităţii o fotografie compozită alcătuită din sute de imagini trimise pe Pământ de roverul Perseverance de pe Marte.

Imaginile prezintă tuburile cu eşantioane marţiene colectate de Perseverance pe care roverul le-a depus într-un depozit” pe Planeta Roşie, scrie SciTechDaily.

Panorama, din 368 de imagini lipite trimise pe Pământ, surprinde peste o lună de plasare şi cartografiere atentă a 10 tuburi de titan” , a declarat NASA într-un comunicat.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
DAVID PECKER ÎȘI REIA ACUZAȚIILE ÎMPOTRIVA LUI TRUMP
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
BIN SALMAN CAUTĂ INVESTITORI PENTRU NEOM

„Opt dintre acele tuburi sunt umplute cu rocă şi regolit (rocă spartă şi praf), în timp ce unul este o mostră atmosferică, iar altul, un tub «martor»” , se precizează în document.

Perseverance a fost lansat în iulie 2020 şi a asolizat pe Marte în februarie 2021.

Unul dintre obiectivele principale ale misiunii roverului este astrobiologia, căutarea unor posibile urme de viaţă pe Planeta Roşie.

În cadrul misiunii a fost transportat şi elicopterul Ingenuity pe Marte. Vehiculul este capabil să zboare pe distanţe scurte în atmosfera rarefiată a planetei, care are o densitate de doar 1% din cea a atmosferei Pământului. Ingenuity a realizat primul zbor al unui vehicul motorizat pe o altă planetă.

Perseverance a colectat numeroase mostre de sol, praf şi roci de pe Marte, cu intenţia de a le transporta ulterior pe Pământ pentru a fi studiate.

Depozitul reprezintă o colecţie de rezervă de eşantioane care pot fi recuperate în viitor în cadrul campaniei Mars Sample Return” , pentru transportarea acestora pe Pământ, a indicat NASA.

NASA, alături de Agenţia Spaţială Europeană (ESA), se pregăteşte pentru o eventuală misiune de aducere pe planeta noastră a acestor mostre, în cadrul căreia un vehicul spaţial va ateriza lângă craterul Jezero, unde îşi desfăşoară misiunea Perseverance, de unde va colecta eşantioanele pentru a le transporta pe Pământ.

Misiunea este încă în faza de planificare, însă NASA a declarat că ar putea fi lansată în 2027 şi ar putea ajunge pe Marte până în 2028.