• 10.000 de sateliți orbitează acum în jurul planetei noastră, cu viteze de până la 27.000 km/H.
• O nouă clasă de sateliți urmărește să creeze o orbită la limita atmosferei Pământului.
• Cursa pentru ocuparea noii orbite este lansată intre Europa și SUA.

O nouă cursă spațială este în desfășurare chiar deasupra capetelor noastre. Imediat deasupra graniței unde începe spațiul, companiile încearcă să creeze o nouă clasă de sateliți.

Care este diferență față de sateliții care gravitează deja în jurul Pământului?

Aproximativ 10.000 de sateliți orbitează acum în jurul planetei noastre. Acest număr poate părea impresionant, dar ceea ce îi menține pe orbită este viteza lor extrem de mare, care poate ajunge până la 27.000 de km pe oră. Fără această viteză vertiginoasă, sateliții ar cădea înapoi pe Pământ, fiind atrași de forța gravitațională.

Momentul lor lateral considerabil, un concept familiar din lecțiile de fizică din liceu, este perfect stabilizat împotriva atracției gravitaționale a Pământului, ceea ce îi menține pe orbită. O nouă clasă de sateliți urmărește să depășească limitele acestui echilibru și să creeze o orbită inferioară, aflată la limita atmosferei.

Cunoscute sub numele de Very Low Earth Orbit (VLEO), aceste nave spațiale trebuie să facă față unei rezistențe mult mai mari a aerului în straturile superioare ale atmosferei. Dacă reușesc, astfel de sateliți ar putea obține ceva remarcabil: posibilitatea de a zbura aproape indefinit, un fel de perpetuum mobile al tehnologiei spațiale.

Această nouă generație de sateliți ar putea revoluționa supravegherea la ultra-înaltă definiție a activităților de la sol, precum și comunicațiile prin satelit extrem de rapide, având aplicații atât în domeniul militar, cât și în cel civil.

În ce stadiu se află dezvoltarea acestui produs?

Mai multe companii dezvoltă tehnologii inovatoare pentru a recolta molecule din stratul subțire de aer prezent în Very Low Earth Orbit (VLEO), folosindu-le pentru a propulsa sateliții aflați la această altitudine. Un astfel de sistem, numit Air Breathing Electric Propulsion, a devenit posibil datorită progreselor recente în propulsia electrică și ionică.

În esență, tehnologia implică montarea unei structuri asemănătoare unei „găleți” sau unei deschideri mari în partea frontală a satelitului, prin care moleculele de gaz din atmosferă sunt captate și ionizate pentru a crea plasmă. Această plasmă generează apoi forța de împingere necesară menținerii satelitului pe orbită.

Folosind câmpuri electrice și magnetice, motorul ionizează gazul atmosferic, eliminând un electron din fiecare moleculă pentru a produce un electron liber și un ion. Apoi, prin utilizarea magneților, electronii și ionii sunt accelerați și expulzați din nava spațială, generând astfel propulsie.

Competiția pentru utilizarea acestei orbite inferioare a început deja. Se lucrează activ la prototipuri în Marea Britanie, Olanda, Spania și, bineînțeles, în Statele Unite, unde cercetările sunt în plină desfășurare.

Citește și

• Vladimir Ionaș, sociolog: „Discuțiile despre prelungirea mandatului președintelui Iohannis au dus la o și mai mare frustrare și dezbinare în societate”
• Filmul „Mufasa” domină box office-ul nord american cu 671 milioane de dolari. Ce alte filme vezi în februarie
• Hamas suspendă eliberarea ostaticilor israelieni „până la noi ordine”