STUDIU. Comportamentul primatelor s-a schimbat atunci când grădinile zoologice au fost închise din cauza unei pandemiei

FOTO - Hepta
  • Unele animale au fost văzute ca fiind mai înclinate să manifeste un comportament dominant din punct de vedere sexual și fizic.
  • Potrivit studiului, specii diferite şi chiar indivizi diferiţi nu răspund în acelaşi mod interacţiunii cu oameni diferiţi.
  • Datele comportamentale pentru acest studiu s-au suprapus peste mai multe perioade când grădinile zoologice au fost deschise sau închise în timpul pandemiei de coronavirus.

Primatele au petrecut mai mult timp odihnindu-se şi pe cont propriu, şi-au sporit comportamentele sexuale şi dominatoare şi au mâncat mai puţin în perioada în care grădinile zoologice şi parcurile safari au fost închise pe durata primului lockdown, potrivit unui studiu, scrie The Independent.

Studiul a analizat schimbările în comportamentul maimuţelor bonobo, cimpanzeilor, gorilelor vestice de câmpie şi babuinilor măslinii după ce vizitatorii au început să revină în grădinile zoologice.

Pe măsură ce vizitatorii au revenit, bonobo şi gorilele au început să petreacă mai puţin timp pe cont propriu, iar gorilele au petrecut mai puţin timp odihnindu-se, au descoperit cercetătorii.

Cimpanezii au mâncat mai mult şi au participat mai activ la activităţi în perimetrul incintelor după ce grădinile zoologice au fost redeschise.

Cercetătorii au observat că babuinii măslinii au avut un comportament sexual şi dominator diminuat după revenirea vizitatorilor.

,,Primatele sunt una dintre speciile cel mai avansate cognitiv din grădinile zoologice, iar interacţiunile lor cu vizitatorii sunt complexe” , a spus Samantha Ward, cercetător în domeniul bunăstării animalelor din cadrul Universităţii Nottingham Trent.

,,Înţelegerea modului în care vizitatorii pot afecta comportamentul animalelor în grădini zoologice şi parcuri este limitată de faptul că astfel de stabilimente sunt închise foarte rar publicului pentru perioade prelungite, iar acum ni s-a oferit o oportunitate unică” , a mai spus ea.

Interacţiunile dintre oameni şi animale, precum şi impactul prezenţei vizitatorilor sunt considerate cruciale în ceea ce priveşte bunăstarea animalelor, sugerează experţii.

Potrivit studiului, specii diferite şi chiar indivizi diferiţi nu răspund în acelaşi mod interacţiunii cu oameni diferiţi

Potrivit oamenilor de ştiinţă, deşi poate fi dificil de stabilit cu exactitate dacă experienţele au fost pozitive, negative sau neutre pentru fiecare animal în parte, cimpanzeii şi babuinii par să fi fost stimulaţi în mod semnificativ de revenirea vizitatorilor.

În mod similar, faptul că bonobo şi gorilele au petrecut mai puţin timp pe cont propriu ar putea fi considerat un fapt pozitiv.

Însă reducerea comportamentelor de odihnă la gorile, care sunt animale mai sedentare, ar putea totodată sugera că ele au fost perturbate de vizitatori, au spus cercetătorii.

Gorilele au schimbat felul în care şi-au petrecut timpul în perimetrul ţarcurilor, ceea ce sugerează că au fost capabile să-şi modifice comportamentul în scopul reducerii unei potenţiale stimulări excesive, controlând astfel efectiv propriile experienţe, sugerează aceeaşi cercetare.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, în timp ce babuinii ar fi fost stimulaţi de vizitatori şi de prezenţa autovehiculelor, a existat totuşi un prag după depăşirea căruia stimularea nu s-a intensificat.

Conform studiului, comportamentul sexual crescut în perioada în care grădina zoologică a fost închisă s-ar putea datora lipsei stimulării oferite de prezenţa vehiculelor în mişcare.

,,Studiul nostru a arătat modalităţile diferite prin care vizitatorii pot influenţa comportamentul primatelor aflate în captivitate’‘ , a spus Ellen Williams, cercetător pentru bunăstarea animalelor în cadrul Universităţii Harper Adams.

,,Modificările comportamentele şi schimbările în ceea ce priveşte modul de utilizare a incintei în prezenţa vizitatorilor scoate în evidenţă adaptabilitatea speciilor din grădinile zoologice la mediu. Oferirea unui mediu care să le permită animalelor să se adapteze activ în acel fel este cu adevărat important pentru bunăstarea lor” , a spus ea.

Datele comportamentale pentru acest studiu, publicat în revista Animals, au fost colectate în perioadele aprilie 2020 – septembrie 2020 şi noiembrie 2020 – ianuarie 2021 şi s-au suprapus peste mai multe perioade când grădinile zoologice au fost deschise sau închise în timpul pandemiei de coronavirus.

Bonobo, cimpanzeii şi gorilele au fost observate la Grădina zoologică Twycross din Leicestershire, iar babuinii au fost monitorizaţi de îngrijitorii de la Knowsley Safari din comitatul Merseyside.