• Eficacitatea celor trei doze de vaccin ARNm produse de Pfizer şi Moderna scade substanţial la patru luni după administrare.
  • Noul studiu a fost publicat vineri de Centrul de Control şi Prevenire al Bolilor din SUA.
  • Deşi este cunoscut faptul că eficacitatea vaccinului scade într-un timp relativ scurt după două doze, acum a fost confirmată durata protecţiei după doza de rapel.

Eficacitatea celor trei doze de vaccin scade semnificativ după a patra lună. Un nou studiu realizat de Centrul de Control şi Prevenire al Bolilor (CDC) din SUA pe dozele de Pfizer şi Moderna confirmă durata maximă de protecţie după rapel.

„Descoperirea confirmă faptul că protecţia conferită de vaccinurile ARNm a scăzut în lunile de după primirea celei de-a treia doze de vaccin. Trebuie luat în considerare administrarea dozelor suplimentare pentru a susţine sau a îmbunătăţi protecţia”, au concluzionat autorii.

Eficacitatea dozei booster de vaccin împotriva spitalizării a fost de 91% în primele două luni, dar a scăzut la 78% în a patra lună. În cazul tulpinii Omicron, cifrele sunt în scădere: 87% la două luni după administrare şi la 66% în a patra lună.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA

Vineri, într-un alt eveniment, Food and Drug Administration (FDA) a autorizat un nou tratament cu anticorpi de laborator al companiei farmaceutice Lilly, numit bebtelovimab.

Medicamentul se administrează sub formă de injecție intravenoasă pe parcursul a cel puțin 30 de secunde și a primit undă verde pentru tratamentul Covidiei ușoare până la moderate în rândul persoanelor de 12 ani și peste, cu risc ridicat de boală severă.

Datele care susțin autorizația au provenit dintr-un studiu clinic care a arătat că medicamentul este foarte promițător împotriva Omicron. Tratamentul anterior cu anticorpi al Lilly a fost dezautorizat de FDA după ce s-a dovedit a fi ineficient împotriva acestei variante.