• Un studiu realizat de oameni de ştiinţă chinezi şi americani a identificat o bacterie intestinală care poate acţiona în mod eficient asupra nicotinei.
  • S-a constatat că o colonie de bacterii intestinale a redus concentrațiile intestinale de nicotină la șoarecii expuși la nicotină.
  • Constatările cercetării sugerează o posibilă strategie de reducere a progresiei acestei afecţiuni asociată consumului de tutun prin utilizarea bacteriilor care sunt prezente în mod natural în intestinul uman. 

Un studiu realizat de oameni de ştiinţă chinezi şi americani a identificat o bacterie intestinală care poate acţiona în mod eficient asupra nicotinei, un ingredient dăunător din tutun care provoacă dependenţă şi o serie de riscuri pentru sănătate, inclusiv boala ficatului gras, potriviti agenţiei chineze Xinhua.

O colonie de bacterii intestinale a redus concentraţiile de nicotină din intestinele şoarecilor expuşi la nicotină, conform unui studiu publicat în jurnalul ştiinţific Nature.

Cercetătorii chinezi de la Universitatea din Beijing, Universitatea din Zhejiang, Universitatea Fudan, Primul Spital Afiliat al Universităţii de Medicină din Wenzhou, alături de colegii lor de la Institutul Naţional de Sănătate din SUA au descoperit că Bacteroides xylanisolvens poate degrada nicotinoidele acumulate în intestinul unui fumător.

Recomandări

UNDE MERGI AZI?
UNDE AU MERS ROMÂNII
CUM E VREMEA AZI?
CE CADOURI IEI DE CRĂCIUN?
CE MAI FACE MUSK
ISLANDA VREA ÎN UE

Despre nicotină se cunoaşte că activează un tip de moleculă intestinală numită AMPK. Aceste molecule contribuie la progresia bolii ficatului gras non-alcoolic, potrivit studiului.

Constatările cercetării sugerează o posibilă strategie de reducere a progresiei acestei afecţiuni asociată consumului de tutun prin utilizarea bacteriilor care sunt prezente în mod natural în intestinul uman.