Studiu. Omenirea s-ar putea întâlni în 400.000 de ani cu extratereştrii

extraterestru

Oamenii de ştiinţă susţin că omenirea ar putea fi nevoită să aştepte 400.000 de ani pentru a primi un contact cu o civilizaţie extraterestră, potrivit unui studiu care a analizat civilizaţiile extraterestre inteligente comunicante (CEIC), citat de Daily Mail.

Cercetătorii au ajuns la două scenarii: o perspectivă optimistă şi una pesimistă. Scenariul optimist a fost de 2.000 de ani, iar cel pesimist de 400.000 de ani pentru ca omenirea să întâlnească extratereştrii.

Oamenii de ştiinţă au anunţat recent că intenţionează să transmită în spaţiu un mesaj radio care să conţină locaţia Pământului, în speranţa că acesta va putea fi recepţionat şi înţeles într-o zi de o civilizaţie extraterestră.

Acum, o cercetare separată a estimat cât timp ar putea dura până la stabilirea unui contact real cu extratereştrii.

În cel mai bun caz, experţii de la Universitatea Normală din Beijing estimează că ar putea dura aproximativ două milenii, în timp ce, în opinia pesimistă, ar fi vorba de mult mai mult timp, mai exact 400.000 de ani.

Fiind singura civilizaţie inteligentă avansată de pe Pământ, una dintre cele mai enigmatice întrebări pentru oameni este dacă existenţa noastră este unică”, au scris autorii Wenjie Song şi He Gao în studiul lor, citat de Daily Mail.

„Motivul pentru care nu am primit un semnal ar putea fi faptul că durata de viaţă de comunicare a oamenilor nu este suficient de lungă în prezent”. În ultimele decenii au existat numeroase studii privind civilizaţia extraterestră.

Un studiu anterior, publicat în 2020 de cercetătorii de la Universitatea din Nottingham, a estimat că este posibil să existe 36 de civilizaţii extraterestre inteligente comunicante (CETI) în Calea Lactee.

Această cifră a provenit din calcule care implică istoricul formării stelelor galactice şi probabilitatea ca stelele să găzduiască planete asemănătoare Pământului în zonele lor locuibile.

Exit mobile version