• Veninul mortal al acestora conține mai multe proteine ce pot înlătura durerile cu care corpul omenesc se confruntă.
  • Unul dintre cele mai promițătoare astfel de medicamente provine de la păianjenul ucigaș din Fraser Island, Australia.
  • Acesta poate opri moartea celulelor rezultată în urma unui atac de cord.

Conform unor noi cercetări, s-a descoperit că veninul provenit de la păianjeni și de la șerpi poate avea efecte terapeutice. Se pare că veninul mortal al acestora conține mai multe proteine ce pot înlătura durerile cu care corpul omenesc se confruntă.

„Acum un secol credeam că veninul are trei sau patru componente, iar, acum, știm că un singur tip de venin poate avea mii.

Lucrurile se accelerează, pentru că un număr mic de laboratoare foarte bune a dezvăluit informații pe care toți ceilalți le pot folosi acum pentru a face descoperiri. Există o farmacopee care așteaptă să fie explorată”, a declarat Leslie V. Boyer, profesor emerit de patologie la Universitatea din Arizona.

Recomandări

RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
ACUZAȚII LA HOLLYWOOD
BURNETT E EMISAR ÎN UK
NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT

Până în momentul de față, unul dintre cele mai promițătoare astfel de medicamente provine de la păianjenul ucigaș din Fraser Island, Australia. Acesta poate opri moartea celulelor rezultată în urma unui atac de cord, conform The New York Times.

Veninul mortal are rezultate benefice în cazul unor grave probleme de sănătate

„Procesul de moarte celulară este redus și observăm o mai bună supraviețuire a celulelor cardiace”, a declarat Nathan Palpant, cercetător la Universitatea Queensland din Australia, cel care a avut o contribuție la realizarea descoperirii.

„Se pare că va fi un medicament minune pentru atacurile de cord și provine de la una dintre cele mai denigrate creaturi”, a continuat Bryan Fry, profesor asociat de toxicologie la Universitatea din Queensland.

„În prezent, putem face teste folosind doar câteva micrograme de venin care, acum 10 sau 15 ani, ar fi necesitat sute de micrograme sau chiar mai mult”, a mai spus acesta.

În prezent, mai multe medicamente derivate din venin se află pe piață. Acestea tratează hipertensiunea arterială sau luptă împotriva diabetului de tip 2.