- Un bagaj cu airtag în interior nu a fost returnat.
- Cei doi au călătorit din America în Spania, Barcelona.
- Angajații United Airlines au refuzat să verifice aplicația de monitorizare.
Ce-i al lor, e pus departe. Doi bărbați din America au mers pe mâna tehnologiei în vacanța făcută în Barcelona. Să fie siguri că nu vor pierde unul dintre cele 4 bagaje, cei doi americani au folosit Apple airtag-uri – adică device-uri mici pe care le atașezi de lucruri și știi, datorită unei aplicații conectate la airtag, unde se află obiectele tale.
Advertisment
Dar tehnologia a fost prea evoluată pentru aeroportul din Barcelona – așa că cei doi bărbați au primit doar 3 bagaje. Deși aplicația le arăta că și al patrulea bagaj este în zonă – la câțiva metri de ei, în spatele unui perete despărțitor, angajații liniei aeriene United Airlines, care se ocupă de bagaje, le-au transmis că nu mai e niciun bagaj de adus și că cel mai probabil îl vor primi în orelele sau zilele următoare.
Adam a monitorizat bagajul și a văzut că a fost mutat la 34 de minute în afară orașului. Cel mai probabil a fost furat de un angajat al aeroportului – a spus bărbatul. Cei doi nu și-au mai recuperat bagajul.
Recomandări
Un expert în turism spune că bărbații nu ar fi trebuit să părăsească aeroportul dacă aplicația arăta clar că bagajul e acolo. Trebuia să apeleze la poliția aeroportului.
Citește și
- Cultura japoneză a desenelor animate influențează Generația Z din Occident
- Thorn și Hive lansează un model A.I. de detectare a abuzurilor împotriva copiilor. Meta propune restricții în magazinele de aplicații
- Primăria din Timișoara a confiscat primul camion cu deșeuri ilegale. Șoferul a fugit de lângă vehicul