• Pe 29 octombrie 2023, franciza Call of Duty împlinește 20 de ani, de la primul joc lansat în 2003.
  • Call of Duty este un fenomen global în gaming, cu 400 de milioane de copii vândute.
  • Modern Warfare III, al treilea joc din trilogia reboot, va fi lansat pe 10 noiembrie.

Franciza Call of Duty își sărbătorește 20 de ani de existență, o perioadă în care a oferit jucătorilor ocazia de a trăi aventuri palpitante în diferite epoci și scenarii. Seria a început cu un joc dedicat celui de-al Doilea Război Mondial, dezvoltat de Infinity Ward și publicat de Activision.

De atunci, franciza s-a extins cu ajutorul altor două studiouri importante, Treyarch și Sledgehammer Games, care au explorat teme variate, de la operațiuni secrete în războiul rece, până la Al Treilea Război Mondial și la conflicte futuriste.

După 20 de ani, franciza Call of Duty a vândut peste 400 de milioane de copii, generând un profit uriaș pentru Activision. Cel mai bine vândut joc din istoria francizei este Call of Duty: Black Ops (2010), care a depășit 30 de milioane de unități vândute.

Recomandări

CINE-I „DI VINĂ”?
UE DĂ 9 MIL € PT. CHIRURGIA CU HOLOGRAME
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
CAMPUS „MADE IN CHINA”
TU CE CONDUCI AZI?
XENOTRANSPALNTUL E NOUA ARMĂ A MEDICINII


Pe 10 noiembrie este programat să fie lansat jocul first-person shooter dezvoltat de Infinity Ward și cel de-al treilea joc din reboot-ul trilogiei originale care a debutat din 2007 și a ținut până în 2011, Modern Warfare III.
În premieră, producătorii au anunțat că va fi primul joc din seria Modern Warfare care va conține modul Zombies. Și nu orice fel de zombies, ci cyber-zombies….


Modern Warfare III promite nu doar o campanie spectaculoasă, demnă de filmele de acțiune din cinema, ci și um mod multiplayer antrenant, în care fanii se pot distra cu prietenii lor, zile și nopți în șir, luptând pe mai multe fronturi de război.


Call of Duty a coexistat și rivalizat cu o altă franciză de renume, axată tot pe războiele moderne, dar duse la scară mai mare, cu tancuri și aeronave. Este vorba de franciza Battlefield de la Electronic Arts, care anul trecut, a împlinit și aceasta două decenii.