• Joe Biden a câştigat alegerile prezidenţiale din Statele Unite în faţa lui Donald Trump
  • De-a lungul timpului, Biden a criticat mai multe măsuri luate de Trump
  • Huawei poate să fie una dintre principalele beneficiare ale votului

Imaginile cu mii de americani sărbătorind victoria lui Joe Biden la preşedinţia Americii sunt deja virale. Partea care nu se vede însă este companiile de tech sărbătorind. Asta pentru că nu o fac. 

Marile companii de tech nu au motive de sărbătoarea după ce Joe Biden a câştigat alegerile. Presiunea pusă în mandatul lui Donald Trump va continua. Şefii Facebook, Google şi Twitter au fost luna trecută la audieri într-un dosar de 449 de pagini. Acesta detaliază abuzul de putere asupra pieţei pe care îl impun companiile.

Joe Biden nu a declarat public măsurile pregătite, însă doreşte să impună legi care să stopeze puterea acestor companii. O măsură pe care Biden a anunţat deja că o va lua este reforma legii 230. Aceasta protejează reţelele de socializare să fie trase la răspundere de postările utilizatorilor.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

În campania sa electorală, Joe Biden a prezentat o strategie de 20 de miliarde de dolari pentru a oferi acces la internet în zonele care nu au aşa ceva.

O altă miză importantă este războiul comercial cu China. Partidul democrat reprezentat de Biden a criticat în dese rânduri măsurile lui Trump. Preşedintele ales al Statelor Unite nu a dezvăluit cum va negocia cu China, însă a spus că măsurile lui Trump au dăunat Americii.

Huawei a fost cea mai afectată companie de negocierile dintre SUA şi China. Un pas înapoi făcut de America avându-l pe Biden la conducere ar reprezenta o gura de aer pentru Huawei. În ceea ce priveşte confidenţialitatea datelor, Biden nu a atacat acest capitol în campanie. Însă pe vremea în care era Senator el a introdus şi co-sponsorizat mai multe legislaţii care au uşurat accesul FBI şi al autorităţilor pentru monitorizarea comunicaţiilor.