- O echipă de cercetători din SUA a publicat un articol în revista „Frontiers in Neurorobotics”, care descrie această ultimă tehnică cu ajutorul căreia o persoană paralizată parțial ar putea să își reia vechile activități.
- Noua lucrare prezintă un model inovator de control partajat, care permite unui om să manevreze o pereche de proteze robotice cu un efort mintal minim.
- Unul dintre cele mai importante progrese în domeniul roboticii este combinarea autonomiei roboților cu o intervenție umană limitată, mașina făcând cea mai mare parte a muncii, permițând, în același timp, utilizatorului să personalizeze comportamentul robotului după bunul său plac.
O echipă de cercetători din cadrul Școlii de Medicină Johns Hopkins, SUA, a publicat un articol în revista „Frontiers in Neurorobotics”, care descrie această ultimă tehnică cu ajutorul căreia o persoană paralizată parțial ar putea să își reia activitățile pe care le făcea în mod normal.
Advertisment
Cercetătorii descriu cum în mai puțin de 90 de secunde, o persoană cu o mobilitate foarte limitată a părții superioare a corpului și care nu și-a mai putut folosi membrele de aproximativ 30 de ani, tocmai și-a mâncat desertul, folosindu-se de propriile impulsuri generate de creier și de o pereche de mâini robotizate, operate cu ajutorul comenzilor vocale.
Denumite uneori și interfață creier-computer, aceste sisteme oferă o legătură de comunicare directă între creier și un computer, care decodifică semnalele neuronale și le „traduc” pentru a îndeplini diverse funcții externe, inclusiv savurarea desertului.
Recomandări
Studiul s-a bazat pe mai mult de 15 ani de cercetare în domeniul științelor neuronale, roboticii și software-ului, ca parte a programului „Revolutionizing Prosthetics”, care a fost inițial sponsorizat de Agenția americană pentru proiecte de cercetare avansată în domeniul apărării (DARPA).
Noua lucrare prezintă un model inovator care îi permite unui om să manevreze o pereche de proteze robotice cu un efort mintal minim
Noua lucrare prezintă un model inovator de control partajat, care permite unui om să manevreze o pereche de proteze robotice cu un efort mintal minim.
„Această abordare de control partajat este menită să valorifice capacitățile intrinseci ale interfeței creier-mașină și ale sistemului robotic, creând un mediu în care utilizatorul poate personaliza comportamentul unei proteze inteligente”, a declarat Dr. Francesco Tenore, manager de proiect în cadrul Departamentului de Cercetare și Dezvoltare Exploratorie al Școlii de Medicină Johns Hopkins.
„Deși rezultatele noastre sunt preliminare, suntem entuziasmați de posibilitatea de a oferi utilizatorilor cu capacități limitate un adevărat sentiment de control asupra dispozitivelor din ce în ce mai inteligente”, a adăugat el.
Unul dintre cele mai importante progrese în domeniul roboticii, demonstrat în lucrare, este combinarea autonomiei roboților cu o intervenție umană limitată, mașina făcând cea mai mare parte a muncii, permițând, în același timp, utilizatorului să personalizeze comportamentul robotului după bunul său plac, potrivit Dr. David Handelman, autor al lucrării și robotician în cadrul Intelligent Systems Branch din cadrul Departamentului de cercetare și dezvoltare exploratorie de la Școala de Medicină Johns Hopkins.
„Interacțiunea om-mașină demonstrată în acest proiect denotă capacitățile potențiale care pot fi dezvoltate pentru a ajuta persoanele cu dizabilități.”, a declarat Dr. Pablo Celnik, cercetător al proiectului.
Următorul pas în dezvoltarea sistemului ar putea integra cercetări anterioare, care au constatat că furnizarea de stimulare senzorială în cazul persoanelor cu membre amputate le-a permis nu numai să își perceapă membrul lipsă, ci și să utilizeze semnalele de mișcare musculară din creier pentru a controla o proteză.
Cercetărorii spun însă că robotul mai are de trecut o serie de teste până ca mișcările lui să devină la fel de precise precum cele umane.
„Mai sunt încă multe provocări, inclusiv îmbunătățirea executării sarcinilor, atât în ceea ce privește precizia, cât și sincronizarea fără a avea nevoie în permanență de un feedback vizual.”
„Cercetările viitoare vor explora limitele acestor interacțiuni, chiar și dincolo de activitățile de bază ale vieții de zi cu zi.”, a mai completat Celnik.
Partenerii noștri