Cine sunt cei trei bărbați care au plătit câte 55 de milioane de dolari pentru o călătorie privată în spațiu

  • Este primul echipaj privat care pleacă în spațiu
  • Comandantul misiunii este un fost astronaut NASA care lucrează acum pentru Axiom Space
  • Echipajul va petrece opt zile pe stația spațială, iar plecarea va avea loc în ianuarie 2022

Primul echipaj care va merge în spațiu contra-cost este format din trei bărbați. Ei au plătit fiecare câte 55 de milioane de dolari pentru a zbura pe o rachetă SpaceX, scrie AP.

Nava spațială va fi condusă de un fost astronaut NASA care lucrează acum pentru Axiom Space, compania din Houston care a organizat călătoria.

„Acesta este primul zbor privat către Stația Spațială Internațională. Nu s-a mai făcut până acum”, a declarat șeful executiv și președintele Axiom, Mike Suffredini, fost manager de program al stației spațiale pentru NASA.

În timp ce comandantul misiunii Michael Lopez-Alegria este cunoscut pentru experiența sa în acest domeniu, „ceilalți trei membri ai echipajului sunt doar oameni care doresc să poată merge în spațiu și noi oferim această oportunitate”, a spus Suffredini, pentru The Associated Press.

Primul echipaj privat va petrece opt zile pe stația spațială, plus alte două zile cât va dura călătorie până acolo.

La bordul navei vor urca, pe lângă Michael Lopez-Alegria, și Larry Connor, Mark Pathy și Eytan Stibbe.

Larry Connor este antreprenor în domeniile imobiliar și tehnologic din Dayton, Ohio, Mark Pathy este investitor canadian, iar Eytan Stibbe este un om de afaceri din Israel.