- Agenţia americană pentru cercetări avansate în apărare (DARPA) a organizat o confruntare între om şi inteligenţa artificială
- Pilotul uman are peste 2.000 de ore de zbor pe F-16
- Scorul final a fost zdrobitor în favoarea inteligenţei artificiale, 5-0
Un pilot virtual dezvoltat de Heron Systems a avut ocazia să lupte împotriva unui pilot real al aviaţiei americane, cu peste 2000 de ore de zbor pe F-16.
Lupta s-a dus în mediul virtual, în cadrul unui turneu organizat de Agenţia americană pentru cercetări avansate în apărare, DARPA. Simulatoarele au replicat identic caracteristicile unui F-16. Scorul a fost zdrobitor în favoarea inteligenţei artificiale – 5 la 0.
E drept că s-au folosit numai armele de pe botul avionului, dar nu e prima dată când inteligenţa artificială învinge un pilot uman.
Iar asta deschide noi posibilităţi, după cum spune dr. Tim Grayson, directorul biroului de tehnologie strategică de la DARPA.
„Trebuie să nu mai pierdem atâta timp antrenând degete, să antrenăm creiere. Să lăsăm inteligenţa artificială să se ocupe de detaliile tehnice, iar oamenii să se ocupe de partea cognitivă. Cred că ce am văzut astăzi este începutul a ceva ce voi numi simbioza om-maşină”, a spus Tim Grayson.
- PSD, PNL și UDMR aleg Miniștrii României. Cine intră în Guvernul Ciolacu 2?
- Grecia se confruntă cu un val de refugiați. Majoritatea migranților sunt copii
- (P) Un uscător de rufe îți poate salva timp prețios de petrecut cu familia!
- Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
- Ciprian Șerban, de la PSD, este șeful Camerei Deputaților. Ilie Bolojan, de la PNL, a fost votat Președinte al Senatului