Delfinul robot, invenția care ar putea elibera delfinii din parcurile tematice

Deși pare adevărat și face tot ce face un delfin real, este doar un robot, relatează uk.reuters.

Reacțiile turiștilor au fost previzibile: ,,Când am văzut delfinul pentru prima dată, am crezut că este real”, a spus o femeie care a înotat alături de delfinul controlat de la distanță.

Compania Edge Innovations din SUA a creat delfinul, iar prețul acestuia este pe măsură – de la 3 la 5 milioane dolari.

Obiectivul este ca animațiile care imită viața reală în filmele de la Hollywood să fie folosite într-o bună zi și în parcurile tematice, astfel încât animalele ținute în captivitate să fie eliberate.

Vizitatorii ar putea înota alături de acești roboți, care nu sunt doar în formă de delfin – pot fi și sub forma Marelui Alb sau unor reptile dispărute acum milioane de ani.

3,000 de delfini sunt ținuți în captivitate și exploatați pentru miliarde de dolari

Walt Conti, fondatorul companiei Edge Innovation, a declarat că ,,în prezent, aproximativ 3,000 delfini sunt ținuți în captivitate și exploatați pentru a genera miliarde de dolari, și asta doar din activități care îi includ, ceea ce înseamnă că există o dorință generală de a învăța despre delfini”.

Prin acest proiect, compania încearcă să ofere aceeași experiență iubitorilor de delfini, dar fără a chinui delfinii reali.

Aproximativ 20 țări europene au limitat prezența animalelor în circuri. Fondatorul acestui proiect speră să-și recâștige publicul pe care l-a pierdut din cauza spectacolelor în care exploatau animale.

La sediul central din Edge, Hayward, California, delfinul animatronic de 2 metri jumătate, 250 kg și o piele realizată din silicon „a fost vedeta” unui program pentru școli în parteneriat cu TeachKind , parte a organizației Oamenilor pentru Tratamentul Etic al Animalelor (PETA).

Exit mobile version