- Specialiştii de la CNET au ales cel mai bun telefon din 2020
- Ei au luat în calcul toate telefoanele pe care le-au testat
- iPhone 12 a fost alesul tuturor pentru smartphone-ul anului
Finalul lui 2020 se apropie iar experţii au ales deja care este cel mai bun smartphone apărut anul acesta.
iPhone 12 este alesul celor de la CNET. După ce au testat cele mai bune telefoane apărute în ultimul an, de la Galaxy Note 20 Ultra până la Huawei P40 Pro şi Google Pixel 5, varianta preferată de toţi experţii este flagship-ul Apple.
Cu ecran OLED şi un nou design, cu tehnologie 5G, cu sistemul de operare mult îmbunătăţit, iPhone 12 câştigă în faţa adversarilor în primul rând datorită camerei! Este capitolul la care se face diferenţa în 2020, spun experţii.
Să vorbim despre camere. Spre surpriza nimănui, Apple a pus o cameră grozavă pe iPhone 12. Este un capitol la care Apple are un avantaj de ani de zile în faţa device-urilor cu Android. Voi alege eu să trec la un iPhone 12 de la al meu Galaxy Note 20 Ultra? Nu! Doar pentru că ceva este cel mai bun per-total, nu înseamnă că e cel mai bun pentru toată lumea”, a declarat Iyaz Akhtar, senior editor CNET.