• Google pregăteşte Pixel 4a, versiunea 5G şi Pixel 5a, pentru toamnă.
  • Preţul telefoanelor non-5G va fi redus.
  • Google ţinteşte publicul afectat economic de pandemie.

Dacă toată lumea lansează telefoane 5G, s-a gândit şi Google să intre-n rândul lumii. Aşa că pregăteşte pentru toamnă Pixel 4a, versiunea 5G, şi Pixel 5a. Preţurile vor porni de la 499 de dolari, dar, în acelaşi timp, Google anunţă că va scădea preţurile telefoanelor non-5G. Varianta non 5G a lui Pixel 4a, de exemplu, va porni de la 349 de dolari, adresându-se celor care vor un telefon bun, dar au bugete mai mici.

E o soluţie pe care a folosit-o prima dată Apple, care, în primăvară, anunţa lansarea unui iPhone de 399 de dolari, cu care să atace segmentul de public afectat economic de pandemie. Spre deosebire de Apple, însă, telefoanele ieftinite de Google sunt foste vârfuri de gamă care nu au adus veniturile scontate.

Bătălia la vârful piramidei e acerbă, Apple şi Samsung încercând să-şi adjudece o felie cât mai mare din piaţă, iar Google, care n-a venit cu nimic ieşit din comun, nu are nici baza de fani a Apple, nici tehnologia Samsung. În condiţiile acestea e destul de dificil să joci cu cei mari şi mai faci şi profit.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Pentru început, telefoanele 5G de la Google vor fi disponibile în Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Germania, Japonia, Taiwan şi Australia.