- Investitorii din România vor să atragă femei în industria jocurilor video
- Ediția aniversară a Gaming Marathon va fi dedicată femeilor
- 48% dintre românii care se joacă jocuri video sunt femei
Investitorii din România vor să atragă femei în industria jocurilor video. Un festival on-line de gaming care se va desfășura duminică, va fi dedicat femeilor.
Ediția aniversară a Gaming Marathon va fi dedicată femeilor. Organizatorii încearcă astfel să-și arate susținerea față de femeile interesate de a lucra în industria de gaming.
Festivalul va avea loc duminică. Timp de peste 15 ore, „streamerii” și comunitățile lor de sute de mii de pasionați de jocuri video le vor încuraja pe fete să urmeze o carieră în gaming, fie că este vorba despre dezvoltarea de jocuri, de crearea de conținut pe platformele de streaming sau de alegerea unei cariere de jucătoare profesioniste în competiții oficiale.
„Din cei aproape 8 milioane de români care se joacă jocuri video pe PC, console sau telefoane mobile, 52% sunt bărbați, iar 48% sunt femei. Deși femeile se joacă aproape în egală măsură ca bărbații, prezența lor în industria dezvoltatoare de jocuri, în crearea de conținut sau în competițiile esports rămăne foarte scăzută. De aceea, Gaming Marathon le este dedicat, o întreagă zi în care le vom asculta poveștile și le vom încuraja să-și urmeze pasiunea, combătând prejudecățile de care se lovesc atunci când vor să facă acest pas. Mai multe femei în gaming înseamnă mai multă diversitate care generează mai multă creativitate și valoare pentru industrie”, a explicat Tudor Dăescu, președinte Gaming Week, co-organizatorul Gaming Marathon.
Gaming Marathon are loc duminică, începând cu ora 10:00, pe portalul organizatorilor.