• SpaceX, deținut de Elon Musk va lansa zilele acestea zborul test numărul 7 al Starship.
  • Jeff Bezos a fondat Blue Origin în 2000, iar pe 12 ianuarie va lansa racheta New Glenn.
  • Scopul lui Musk și Bezos este să scadă cât mai mult costul lansărilor de rachete.

Tragedia navetelor spațiale americane Columbia și Challenger au lăsat o urmă adâncă în istoria tehnologiei. NASA a și renunțat la asemenea programe, care au fost preluate de oameni deveniți între timp foarte bogați. Cel mai recent proiect este New Glenn, o rachetă botezată după astronautul american John Glenn.

Ce investitori sunt acum în cursa spațială

Ei nu sunt persoane necunoscute. Sunt primul și al doilea cel mai bogat om de pe planetă, respectiv Elon Musk și Jeff Bezos. Primul are o avere estimată la 400 de miliarde de dolari, iar al doilea la 250 de miliarde de dolari, o avere comparabilă cu bugetul NASA. Practic, ei au preluat inițiativa de la NASA în ceea ce privește lansările de rachete pe orbită joasă în jurul Pământului.

Ce înseamnă orbită joasă? Este o altitudine cuprinsă între 100 și 600 de kilometri deasupra Pământului. Ei au realizat mai multe lansări de succes, iar acum competiția constă în cine poate trimite mai multe rachete pe orbită și ce tip de încărcături pot transporta aceste rachete. De exemplu, racheta Falcon a lui Elon Musk poate trimite până la 150 de tone într-o singură lansare. În această competiție s-a înscris și Jeff Bezos, cu propriile rachete.

Recomandări

SCOTUS ÎL CONDAMNĂ PE TRUMP
A ÎNVĂȚAT TOT
ÎN POIANA CU SCANDAL
DONAȚII PENTRU TRUMP
ZICMAN ARE IQ DE 160

În acest moment, Jeff Bezos dorește să atingă o capacitate de 40-45 de tone, pe care să le poată trimite, așa cum spuneam, pe orbită joasă. De altfel, dacă totul decurge conform planului, Elon Musk, prin SpaceX, va lansa astăzi o rachetă Starship, folosind un test booster cu numărul șapte. În același timp, Jeff Bezos încearcă să revoluționeze industria rachetelor printr-o rachetă numită New Glenn, denumită astfel în memoria celebrului astronaut american John Glenn.

Ce este New Glenn

Această rachetă, New Glenn, este similară cu rachetele Falcon și Starship ale lui Elon Musk. Are șapte motoare de ultimă generație, iar ceea ce este remarcabil este faptul că, după consumarea combustibilului în motoarele booster, acestea se desprind de corpul principal al rachetei și cad în ocean. Cu toate acestea, motoarele nu se pierd, deoarece sunt recuperate de o barjă autonomă din Oceanul Atlantic.

Această barjă se deplasează automat și este complet autonomă, fiind capabilă să recupereze motoarele pentru a le reutiliza. Obiectivul principal al rachetei New Glenn, pe lângă testarea noii tehnologii, este să permită lui Jeff Bezos să ajungă la un număr cât mai mare de lansări, apropiindu-se de cel al lui Elon Musk.