Moment istoric: Emiratele Arabe Unite au lansat prima misiune spațială către Marte

Emiratele Arabe Unite au reușit să lanseze prima misiune spațială arabă spre Marte, după ce anterior două tentative de lansare au fost abandonate în ultimul moment din cauza vremii nefavorabile, anunță BBC.

Sonda numită Al-Amal (Speranță) a decolat la ora locală 6:58, urmând să străbată o distanță de 500 de milioane de kilometri, timp de 7 luni, pentru a studia vremea și clima planetei Marte.

Sonda va ajunge pe orbită în februarie 2021, la data care va coincide cu cea de-a 50-a aniversare a formării Emiratelor Arabe Unite.

Misiuea EAU este una dintre cele trei care se vor îndrepta spre Marte luna aceasta. Statele Unite și China au pregătit de asemenea lansări, iar misiunea americană Perseverance a transmis felicitări prin contul de Twitter: „Abia aștept să mă alătur în această călătorie”.

Exit mobile version