• Observatorul Stratosferic pentru Astronomie în Infraroșu (SOFIA) al NASA a descoperit apă pe suprafața luminată de Soare a Lunii
  • SOFIA a detectat molecule de apă în craterul Clavius, unul dintre cele mai mari cratere vizibile de pe Pământ
  • Deșertul Sahara are de 100 de ori cantitatea de apă decât ceea ce SOFIA a detectat în solul lunar

Pentru prima dată, Observatorul Stratosferic pentru Astronomie în Infraroșu (SOFIA) al NASA a descoperit apă pe suprafața luminată de Soare a Lunii. Asta indică faptul că apa poate fi distribuită pe suprafața lunară și nu se limitează la locuri reci și umbrite. Anunțul a fost făcut prin intermediul unui comunicat publicat de NASA.

SOFIA a detectat molecule de apă în craterul Clavius, unul dintre cele mai mari cratere vizibile de pe Pământ, din emisfera sudică a Lunii. Observațiile anterioare asupra suprafeței Lunii au detectat o anumită formă de hidrogen, dar nu au putut distinge între apă și substanța chimică apropiată, hidroxil.

„Aveam indicii că apa ar putea fi prezentă pe partea luminată de soare a Lunii. Acum știm că este acolo. Această descoperire ne provoacă înțelegerea suprafeței lunare și ridică întrebări interesante despre resursele relevante pentru explorarea spațiului profund“, a spus Paul Hertz, directorul Diviziei de Astrofizică din cadrul Direcției Misiunii Științifice din sediul NASA din Washington. 

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Îți mai spun, ca o comparație, că deșertul Sahara are de 100 de ori cantitatea de apă decât ceea ce SOFIA a detectat în solul lunar. În ciuda cantităților mici, descoperirea ridică noi întrebări cu privire la modul în care apa este creată și modul în care persistă pe suprafața lunară aspră, fără aer.