Platforma Cambridge a desemnat cuvântul anului 2023. Ce semnificație are

Inteligența artificială dictează viitorul în tehnologie, dar și cuvintele pe care le folosim cel mai des. Cel puțin asta îți spune platforma Cambridge care a desemnat cuvântului anului 2023.

Platforma dedicată limbii engleze a ales pentru anul acesta cuvântul „hallucinate”. Este un obicei destul de recent al celor de la Cambridge Dictionary, fiind al optulea an când vorbim despre așa ceva. Anul trecut cuvântul era „homer” din baseball, „perseverance”, în 2021, după pandemie, când, în 2020 cuvântul ales a fost „carantină”.

Primul an în care platforma a ales un cuvânt reprezentativ a fost 2015. Atunci cuvântul a fost „austerity”. Au urmat paranoid, populism, nomophobia și upcycling, până în 2019. După cum vezi, o mică lecție de istorie recentă în această listă de cuvinte.

Nu este deloc o întâmplare că un cuvânt cu care credeai că te-ai obișnuit revine în centrul atenției. În limba engleză, halucinarea s-a ales cu un nou sens adăugat definiției sale. Este vorba de producerea de informaţie falsă de către inteligenţa artificială. Este vorba despre aiurelile AI, pentru care mai este folosit și termenul confabulații, care par plauzibile dar nu au nicio legătură cu realitatea factuală. Oficialii platformei au punctat tocmai această schimbare: „Faptul că AI-ul poate halucina ne aminteşte că lumea încă mai are nevoie să implice capacități de gândire critică în sprijinul acestor instrumente”, notează Wendalyn Nichols, manager editorial al Dicţionarului Cambridge.

Citește și

Exit mobile version