- Lansarea primei rachete, Laucher One, nu a mers conform planului, iar misiunea a fost abandonată
- Compania Virgin Orbit vrea să lanseze sateliți pe orbită de sub aripile avioanelor, pentru a reduce costurile
- Virgin Orbit a confirmat că misiunea s-a încheiat în siguranță, racheta aterizând în ocean
Primul test al Virgin Orbit, care a marcat „vârful unui program de dezvoltare de cinci ani”, nu a fost un succes, informează CNN. Racheta Launcher One, lansată de sub aripa unui Boeing 747, nu a reușit să-și aprindă motorul în aer pentru prima dată, însă a întâmpinat probleme, iar misiunea a fost abandonată la scurt timp.
„Confirmăm o desprindere curată a rachetei de aeronavă. Așa cum am spus și înainte de zbor, obiectivele noastre au fost să lucrăm la procesul de desfășurare a unei lansări, să învățăm cât mai mult și să reușim aprinderea rachetei. Am sperat că putem face mai mult, dar am atins obiectivele cheie azi. Misiunea s-a încheiat în siguranță”, a scris Virgin Orbit, pe Twitter.
Ulterior, un purtător de cuvânt a relatat că racheta a căzut în ocean.
Virgin Orbit vrea să lanseze sateliți pe orbită, folosind avioane, pentru a reduce costurile.
- Va face PSD reforma administrativ-teritorială? Sorin Grindeanu a anunțat că peste 100 de instituții de stat vor fi desființate. Matei Colțeanu: „Anticipez deja că eșecul va fi extrem de trist”
- Via Wallachia, traseul care poate pune România pe harta turismului. Ce locuri vei descoperi pe „Drumul ascuns al lui Vlad Țepeș”
- Statele Unite ar fi avertizat Israelul și statele din Golf să se pregătească pentru reluarea războiului cu Iranul „în viitorul apropiat”. Trump: „Nu avem nevoie de un acord cu Iranul”
- Vrei reorganizarea administrativ-teritorială propusă de Sorin Grindeanu?
- Trump îl propune pe Tim Cook la conducerea NVIDIA, după demisia lui Jensen Huang: „Doar o legendă poate înlocui o legendă”