Ratingul castelului Riegersburg a fost restabilit de Google. Recenziile românilor după uciderea ursului Arthur au fost șterse

castelul Riegerburg invaluit in ceață.

Mii de români au „atacat” castelul Riegersburg Google Maps și au scris recenzii negative, iar ratingul atracției turistice a ajuns la un moment dat până la 1,2. Însă, după intervenția celor de la Google, ratingul a fost restabilit la 4,6 iar numărul recenziilor a revenit la mai puțin de 3.000.

Iar vineri dimineață, pagina de Facebook a castelului era indisponbilă.

Tripadvisor a blocat încă de ieri recenziile la pagina castelului Riegersburg, aflat în regiunea Stiria, Austria.

Citește și FOTO. Imagini cu blana ursului Arthur, împușcat de prințul austriac, depusă la o tăbăcărie din Târgu Secuiesc

Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein, acuzat că a ucis ilegal ursul Arthur într-o arie protejată din Covasna, este membru al monarhiei din Liechtenstein și apare ca proprietar al castelului medieval din Austria.

Joi, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc au deschis dosar penal după uciderea marelui urs brun.

De asemenea, ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat că schimbă regulile pentru împușcarea urșilor. Anunțul l-a făcut în emisiunea ON/OFF The Record, cu Sorina Matei.

Exit mobile version