• Oile sunt responsabile de eliberarea metanului în atmosferă
  • Alexia Akbay, chimistă, crește alge speciale cu scopul reducerii emisiilor de metan ale animalelor
  • Diana Zlotnikov, fermier: „Oile cărora le-au fost date alge au avut o reducere a metanului degajat cu 65-70%

Cu siguranță știi că emisiile de dioxid de carbon și metan amenință planeta noastră. Ceea ce poate nu știai este că de eliberarea metanului în atmosferă sunt responsabile oile.

Alexia Akbay, chimist: „Animalele domestice, prin sistemul lor digestiv, eliberează gaz metan, acel gaz de seră potent care are de 28 de ori capacitatea de încălzire pe care o are dioxidul de carbon. Prin acest proces, animalele domestice din întreaga lume sunt responsabile pentru 8-10% din totalul emisiile de gaze cu efect de seră la nivel global“.

Salvarea poate veni de la o fermă din New York. Diana Zlotnikov a pornit la drum acum 5 ani cu gândul de a reduce amprenta de carbon a animalelor sale. A reușit cu dioxidul de carbon, însă metanul degajat de oi a rămas o problemă.

Recomandări

LA VREMURI NOI, ROȚI NOI
IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
TAYLOR SWIFT, CRITICATĂ DUR DE COURTNEY LOVE
SUNAK PUNE STOP FUMATULUI
VICTORIA BECKHAM A ÎMPLINIT 50 DE ANI
ȘEFUL NATO A VORBIT CU IOHANNIS

Și așa a început să lucreze cu Alexia Akbay, chimistă, cea care crește alge speciale în același scop: reducerea emisiilor de metan ale animalelor. Au împărțit turma în trei categorii în funcție de cantitatea de alge consumată. Rezultatele au fost spectaculoase.

„Fiecare oaie a fost introdusă în acest spațiu închis și i-au fost măsurate emisiile de metan de la nas. După 6 săptămâni, efectul era remarcabil.“

Diana Zlotnikov, fermier: „Oile cărora le-au fost date alge au avut o reducere a metanului degajat cu 65-70%. Numărul paraziților din interiorul oilor a scăzut în grupul care a primit suplimente cu alge. Ceea ce este un rezultat uriaș din moment ce paraziții afectează sănătatea animalului și cu cât au mai puțini paraziți, cu atât sunt mai sănătoase animalele, mai productive“.