• ADN-ul sintetic ar putea fi soluția pentru lipsa spațiului de stocare
  • Un gram de ADN poate înmagazina toată informația produsă într-o zi în lume
  • În viitor, ar fi posibilă stocarea chiar în ADN-ul din corpul nostru

Poate nu te-ai fi așteptat, dar soluția de stocare a informațiilor poate fi ADN-ul sintetic. Pe viitor, dacă conceptul se va dovedi de succes, toate datele acumulate ale lumii ar putea să încapă într-o cutie de pantofi.

Karin Strauss, cercetător Microsoft: „Producem mult mai multe date astăzi decât suntem capabili să stocăm. Ca să rezolvăm problema, avem nevoie de o soluție nouă și radicală. Iar ADN-ul ar putea fi această soluție.“

Și ca să-ți faci o idee, un gram de ADN ar putea stoca toată informația generată în lume într-o zi. Sau, altfel spus, informația stocată pe 23 de milioane de harduri de 20 de terra.

Dina Zielinski, cercetător bioinformatică: „E la fel ca orice tip de date. Putem citi, copia și scrie în ADN în prezent, așa că nu e atât de nebunesc precum sună.“

Și întrebarea care probabil îți vine în minte este dacă am putea stoca date chiar în ADN-ul aflat în corpul nostru. Dina Zielinski, cercetător bioinformatică: „Răspunsul este da, am putea s-o facem, dar încă nu știm foarte multe lucruri despre ADN-ul nostru.“

Marele avantaj al ADN-ului este că e foarte rezistent. Nu uita că cercetătorii au putut recupera ADN de la animale moarte cu mii de ani în urmă.
Și poate asta ne va duce către un altfel de calculator.

Luis Ceze, profesor la Universitatea din Washington: „Cred că un alt lucru interesant pe care ni-l arată această cercetare este un nou tip de computer, care are o componentă electronică și o componentă moleculară.“

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE