SpaceX anunță că echipajul pentru primul zbor spațial civil din istorie este complet. Cine sunt cei care vor urca la bord

Sursă foto: Profimedia

Un profesor de liceu şi un analist de date au fost aleşi marţi să completeze un echipaj format din patru membri pentru o lansare pe orbită cu o navă SpaceX, planificată la sfârşitul acestui an, acesta fiind primul zbor spaţial complet civil din istorie, relatează Reuters.

Cei doi astronauţi au fost prezentaţi la un briefing transmis în direct de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida de şeful zborurilor spaţiale cu echipaj uman de la SpaceX, Benji Reed, şi antreprenorul miliardar Jared Isaacman, care a conceput misiunea parţial ca o acţiune caritabilă.

Isaacman, fondatorul şi CEO-ul companiei de comerţ electronic Shift4 Payments, a plătiti o sumă nespecificată, dar probabil foarte mare, colegului său miliardar şi proprietar al SpaceX Elon Musk, pentru a zbura el însuşi şi alte trei persoane, pe orbită, la bordul unei capsule SpaceX Crew Dragon.

Zborul, programat nu mai devreme de 15 septembrie, va dura trei până la patru zile.

Denumită Inspiration4, misiunea este concepută în primul rând pentru a creşte gradul de conştientizare şi sprijin pentru una dintre cauzele preferate ale lui Isaacman, Spitalul pentru Copii St. Jude, un centru pentru cancer pediatric, căruia i-a acordat 100 de milioane de dolari.

Asumându-şi rolul de „comandant” al misiunii, Isaacman a ales-o în februarie pe Haley Arceneaux, 29 de ani, supravieţuitor al cancerului osos şi pacient de odinioară la spitalul din Tennessee, acum asistentă medicală, drept primul membru al echipajului.

Chris Sembroski, 41 de ani, angajat în industria aerospaţială din Seattle şi veteran al Forţelor Aeriene din SUA, a fost selectat prin intermediul unei loterii care a atras 72.000 de solicitanţi şi a strâns 113 milioane de dolari în donaţii pentru St.Jude.

Sian Proctor, în vârstă de 51 de ani, profesor la South Mountain Community College din Phoenix, Arizona şi antreprenor, cândva candidat pentru a fi astronaut NASA, a fost ales separat printr-un concurs online organizat de Shift4 Payments.

Toţi cei patru vor fi supuşi unui antrenament intens, modelat după cel al astronauţilor NASA.

Misiunea Inspiration4 nu este singura misiune cu echipaj complet civil în pregătire.