• În prezent se fac studii asupra noii tehnologii, care va putea fi utilizată de la bancnote până la pantofi inodori și nave maritime.
  • În loc să ucidă bacteriile, soluția numită Lactam împiedică microorganismele să formeze pe suprafețe așa-numitele biofilme.
  • Unilever a investit până acum 8 milioane de lire sterline în această tehnologie, care se bazează pe o componentă a algelor marine.

Unilever urmează să înceapă studii cu privire la un compus brevetat, derivat din alge marine, care poate crea suprafețe cu auto-curățare, care vor fi utilizate în mai multe domenii, de la bancnote până la încălțămintea rezistentă la mirosuri, informează Financial Times.

Producătorul soluțiilor de curățat Cif și Domestos s-a asociat cu grupul de investiții în științele vieții Innova Partnerships pentru a comercializa soluția numită Lactam, care, în loc să ucidă bacteriile, împiedică microorganismele să formeze pe suprafețe așa-numitele biofilme, întrerupându-le sistemul de comunicare.

Spre deosebire de unii dintre rivalii săi, Lactam nu combate transmiterea coronavirusului pe suprafețe, dar oferă multe alte avantaje, a declarat Jonathan Hague, vicepreședinte pentru știință și tehnologie la Unilever.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

„Creșterea bacteriilor este o problemă la pomparea benzinei și a petrolului, la catetere medicale, la pantofi urât mirositori, bacteriile se răspândesc pe bancnote; multe aplicații există și în medicina veterinară. Există o piață enormă pentru care această tehnologie ar putea fi benefică”, a spus Hague.

Tehnologia în care Unilever a investit până acum 8 milioane de lire sterline, reprezintă o abordare diferită față de alte încercări de a crea suprafețe cu auto-curățare, care s-au concentrat asupra respingerii uleiului sau a apei sau în unele cazuri, asupra oxidării materiei organice. Aceste tehnologii sunt deja utilizate în industria construcțiilor.

„Algele marine nu sunt acoperite cu biofilme, sunt întotdeauna curate deoarece au acest mecanism de apărare”, a spus Hague.

Societatea mixtă Penrhos Bio se află deja în discuții în vederea acordării licenței pentru folosirea acestei tehnologii pe bancnote și în stomatologie.

De asemenea, această soluție ar putea contribui la combaterea rezistenței antimicrobiene și la creșterea eficienței, conducând la emisii mai mici. „Dacă am reuși să aplicăm Lactam pe corpul fiecărei nave din lume, am putea economisi aproximativ 10% din emisiile de combustibil”, a spus Hague.

Poate avea aplicații și în domeniul casnic. De exemplu, dacă este folosită în mod regulat în baie, va duce la dispariția mucegaiului negru de pe plăcile de gresie sau de faianță”, care ar fi în mod vizibil mai curate.