• IBM dezvăluie mai multe proiecte care demonstrează puterea calculatorului cuantic.
  • Gigantul tehnologic de calculatoare și Inteligență Artificială IBM a dezvăluit luni un nou cip de 1.000 de qubiți, echivalentul biților digitali dintr-un computer obișnuit, și un procesor cuantic.
  • Compania anunță că de acum se va concentra pe a dezvolta sisteme mai rezistente la erori, decât mai mari.
  • Cercetătorii de la IBM spun că progresul recent le-a sporit încrederea în potențialul pe termen lung al calculatoarelor cuantice.

Calculatorul cuantic începe să demonstreze că este un instrument de cercetare crucial, susțin cercetătorii de la IBM.

Grupul tech american încearcă să înlăture temerile că această tehnologie nu se va ridica la înălțimea așteptărilor, scrie Financial Times. Compania dezvăluie mai multe proiecte care demonstrează puterea calculatorului cuantic, atunci când este combinat cu tehnici consacrate precum supercalculatoarele convenționale, spune Dario Gil, șeful Departamentului de Cercetare.

„Pentru prima dată avem sisteme suficient de mari, sisteme suficient de capabile, cu care poți face o muncă tehnică și științifică”, spunea Gil într-un interviu. Proiectele prezentate luni sunt munca celor de la IBM și partenerii lor, Laboratorul Național Los Alamos, Universitatea din California, Berkeley și Universitatea din Tokyo. Lucrările se concentrează în principal pe domenii precum simularea fizicii cuantice și rezolvarea problemelor din chimie și știința materialelor.

Recomandări

BLINKEN, AVERTISMENT CĂTRE CHINA
O NUNTĂ CU PERIPEȚII
AI LIBER LA TREN
400 DE CADAVRE, GĂSITE ÎN GAZA
CE FILM VEZI AZI?
JOE BIDEN, DECLARAȚIE ȘOCANTĂ

Gigantul tehnologic de calculatoare și Inteligență Artificială IBM a dezvăluit luni primul cip de 1.000 de qubiți, echivalentul biților digitali dintr-un computer obișnuit, și un procesor cuantic, despre care compania spune că ar putea servi drept blocuri pentru sisteme mult mai mari și mai rapide decât calculatoarele cuantice tradiționale pe bază de siliciu. Compania anunță că de acum se va concentra pe a dezvolta sisteme mai rezistente la erori, decât mai mari.

În ultimii ani, un val de investiții a fost îndreptat către sistemele cuantice, datorită așteptărilor că această tehnologie va ajunge rapid la utilizarea comercială.

Cu toate acestea, văzând că utilizarea comercială e mai departe decât se așteptau inițial, au apărut mai multe avertismente privind o „iarnă cuantică”, în care încrederea investitorilor și sprijinul lor financiar vor scădea.

IBM sugerează că principalele utilizări ale acestei tehnologii nu s-au extins încă pe deplin la gama largă de sarcini de calcul comercializabile, pe care mulți din domeniu își doresc să le vadă.

„Va dura o vreme până când vom trece de la valoarea științifică la valoarea comercială, să zicem. Dar după părerea mea, diferența dintre cercetare și comercializare e tot mai mică”, spune Jay Gambetta, vicepreședintele pe cuantică de la IBM.

Cercetătorii de la IBM au spus că progresul recent le-a sporit încrederea în potențialul pe termen lung al calculatorului cuantic, deși n-au dat o dată exactă pentru posibila sa comercializare. În schimb, au pus la bătaie un plan de 10 ani în care ar reuși să obțină niște sisteme și mai capabile, ”fără erori”.

Calculul cuantic valorifică proprietățile particulelor subatomice de a se afla în mai multe stări diferite în același timp. Acest lucru le permite calculatoarelor cuantice să efectueze un număr mare de calcule simultan și, eventual, să rezolve probleme dincolo de scopul calculatoarelor tradiționale.

Cu toate acestea, qubiții pe care se bazează sistemele cuantice sunt instabili și își mențin stările cuantice pentru perioade foarte scurte, introducând erori sau „zgomot” în calcule.

„Calculatorul cuantic ar putea distruge internetul”, afirmă IBM, ca o concluzie care marchează sfârșitul primei faze experimentale, de dezvoltare din ultimii 7 ani. Această etapă a presupus conectarea multor qubiți pentru a efectua calcule, dezvoltând tehnici prin care să controleze qubiții suficient încât să facă măsurători precise, dar și dezvoltarea primilor algoritmi.

Calculatoarele cuantice sunt, în teorie, foarte potrivite pentru modelarea comportamentului subatomic al substanțelor. Asta ar însemna utilizări potențiale în găsirea de materiale noi, rezolvarea problemelor energetice și descoperirea de noi produse farmaceutice.

IBM a declarat că cercetătorii încearcă, de asemenea, să folosească sisteme cuantice pentru a găsi corelații în baze mari de date și pentru a aborda așa-numitele probleme de optimizare, care ar putea ajuta la îmbunătățirea proceselor de afaceri.

Deși nu s-au făcut pași în direcția utilizării comerciale, Dario Gil susține că toate companiile care folosesc sistemele cuantice de la IBM, ca parte a activității lor de cercetare și dezvoltare, continuă să investească în această tehnologie.