VIDEO. SPACE X face istorie. „Inspiration 4″ va fi lansat cu un echipaj de patru oameni obișnuiți

În cadrul misiunii cunoscute sub denumirea „Inspiration 4” au fost antrenați patru oameni de rând care vor călători în cosmos. Decolarea misiunii se va realiza mâine, la ora 3 dimineața.

Unde va avea loc lansarea?

Cei patru membri ai echipei vor pleca de la Complexul de lansare 39A de la Centrul Spațial Kennedy al NASA din Florida și vor utiliza o rachetă SpaceX Falcon 9. Ei își vor lua zborul la o înălțime mai mare decât cea a Stației Spațiale Internaționale.

Ei își vor încheia voiajul de trei zile în Oceanul Atlantic. Este o misiune mai ambițioasă și mai plină de riscuri decât cea a lui Richard Branson și Jeff Bezos din iulie.

Cine sunt membrii echipajului?

Comandantul zborului este Isaacman, un pilot experimentat și întemeietorul unei companii de procesare a plăților. De asemenea, compania SPACE X a precizat că Hayley Arceneaux, în vârstă de 29 de ani, asistentă medicală și supraviețuitoare a cancerului osos, a fost desemnată pentru acest zbor pentru că reprezintă speranță.

O persoană nedezvăluită de la Universitatea Aeronautică Embry – Riddle a câștigat tombola, dar a decis, din motive personale, să-i acorde locul prietenului său, veteranul Forțelor Aeriene SUA , Christopher Sembroski , care a participat și la tombolă. El va urca în zbor reprezentând valoarea generozității.

Și al patrulea este Sian Proctor, un profesor și artist spațial.

Scopul acestei misiuni este de a strânge fonduri pentru Spitalul de Cercetare pentru Copii St. Jude, Memphis.

Exit mobile version