- Guvernul Austriei a decis suspendarea legăturilor aeriene cu încă zece ţări, inclusiv România
- Decizia are rolul reducerii riscurilor de răspândire a coronavirusului
- Interdicţia va intra în vigoare pe 16 iulie şi va fi valabilă până cel puţin pe 31 iulie
Autorităţile din Austria vor interzice, începând de joi, zborurile din zece ţări, inclusiv din România, în cadrul măsurilor de reducere a riscurilor de transmitere a coronavirusului, informează agenţia de presă APA.
Potrivit ordinului semnat de ministrul austriac al Sănătăţii, Rudolph Anschober, interdicţiile privind efectuarea curselor aeriene au fost extinse la 18 ţări începnd de joi, 16 iulie.
Pe lista interdicţiilor au fost incluse toate ţările din Balcanii de Vest, dar şi România, Bulgaria, Republica Moldova şi Egipt. Restricţiile vor fi în vigoare până cel puţin pe 31 iulie.
Ca efect al deciziei, compania aeriană Austrian Airlines va suspenda cursele aeriene spre şi dinspre Belgrad, Bucureşti, Cairo, Podgoriţa, Sarajevo, Sibiu, Skopje, Sofia, Tirana şi Varna.
Austria interzisese deja cursele aeriene spre şi dinspre Marea Britanie, Iran, Portugalia, Rusia, Suedia şi Ucraina.
În schimb, au fost suspendate restricţiile de zbor spre regiunea italiană Lombardia.