• Bulgaria deschide granițele de la 1 mai pentru persoanele vaccinate, care au făcut rapelul cu cel puțin 14 zile înainte
  • Turiștii care nu sunt vaccinați pot intra în țară dacă prezintă un test negativ, efectuat în ultimele trei zile
  • Dacă ai avut boala, ai nevoie de un test pozitiv, efectuat cu mai mult de 15 zile în urmă

Bulgaria deschide granițele de la 1 mai. Românii pot intra pe teritoriul Bulgariei cu condiția prezentării unuia dintre cele trei documente precizate de Ambasada României la Sofia, într-un comunicat.

Document care atestă finalizarea schemei de vaccinare

Unul dintre documentele care îți deschide granițele țării este acela care atestă finalizarea schemei de vaccinare împotriva COVID-19, cu condiția trecerii unui termen de 14 zile de la data administrării ultimei doze.

Documentul trebuie să conțină numele persoanei (scris cu caractere latine, conform documentului de identitate cu care călătorește), data nașterii, datele la care au fost administrate dozele de vaccin, denumirea comercială și numărul de identificare al lotului vaccinului aplicat, denumirea producătorului/posesorului licenței de utilizare, statul emitent și denumirea organului competent care a eliberat documentul“, se arată în comunicat.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Document care atestă un rezultat pozitiv al unui test Covid, efectuat cu minim 15 zile înainte

Dacă ai avut Covid-19 și te-ai vindecat, ai nevoie de un document care atestă un rezultat pozitiv al unui test PCR sau al unui test rapid antigen pentru COVID-19, efectuat cu maximum 180 de zile și minimum 15 zile înainte, conform datei efectuării testării înscrise în document.

„Documentul (pentru test PCR sau antigen) trebuie să conțină numele și prenumele persoanei (în conformitate cu documentul de identitate cu care călătorește), datele laboratorului care a efectuat testarea (denumire, adresă sau alte date de contact), data la care a fost efectuată testarea pentru COVID-19, înscrisă cu caractere latine („PCR” sau „RAT”) și rezultat pozitiv (“Positive”), care să permită interpretarea documentului“.

Document care atestă un rezultat negativ al unui test Covid, efectuat cu maxim 48 de ore anterior sosirii

În cazul în care nici nu ai fost infectat cu coronavirus, nici nu te-ai vaccinat, trebuie să prezinți un document care atestă un rezultat negativ al unui test PCR, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii sau al unui test rapid antigen pentru COVID-19, efectuat cu maximum 48 de ore anterior sosirii, considerate de la data efectuării testării, înscrisă în documentul respectiv.

Documentul (pentru test PCR sau antigen/”RAT”) trebuie să conțină numele și prenumele persoanei (conform documentului de identitate cu care călătorește), datele laboratorului care a efectuat testarea (denumirea, adresa sau alte date de contact), data efectuării testării, metoda testării, înscrisă cu caractere latine (PCR sau test rapid antigen) și rezultatul negativ (“Negative”) care să permită interpretarea documentului“.