Călătoriile în timpul pandemiei de Covid-19. Care sunt diferențele între țările europene, la nivelul restricțiilor?

  • Pașaportul digital european a intrat în vigoare din 1 iulie în Uniunea Europeană.
  • Franța și Germania cer teste PCR sau antigen negative.
  • Grecia, Spania, Belgia și Italia cer formulare de localizare.

Știi că toate țările europene au restricții, diferite de la un stat la altul. E important să le cunoști, atunci când mergi în concediu în străinătate.

De la 1 iulie a intrat în vigoare pașaportul sanitar european, care se aplică fără excepție în cele 27 de state membre ale UE. Asta înseamnă dovada numerică – un QR cod – a unei vaccinări complete, a unui test negativ sau un istoric de infectare cu Covid în ultimele 6 luni. Validitatea testului negativ a fost coordonată pentru toate țările UE sau ale spațiului Schengen (Lichtenstein, Islanda, Elveția, Norvegia), însă unele țări nu se limitează la prezentarea acestui test negativ.

Țările în care românii călătoresc cel mai des:

  • Pentru Franța și Germania – aveți nevoie de un test negativ PCR de 72 de ore sau antigenic de 48 de ore iar dacă v-ați vaccinat, ultima doză trebuie să dateze de cel puțin 14 zile în Germania și 7 zile în Franța. Dacă ați fost contaminat în ultimele 6 luni și ați primit doza de vaccin necesară, vă trebuie un document care să facă dovada.
  • Dacă mergeți în Belgia, la intrarea în țară trebuie să completați un formular de localizare.
  • În Italia, veți completa de asemenea un formular de localizare însoțit, desigur, de pașaportul sanitar ca peste tot.
  • În Spania intrați de asemenea după completarea online a unui formular de localizare, veți obține un QR code în baza căruia puteți trece frontiera. Atenție, dacă vă duceți în Azore și nu sunteți vaccinat, la 6 zile după primul test trebuie să refaceți testul PCR sau antigenic și să luați în calcul că rezultatele pot sosi chiar după 48 de ore. Atâta timp cât rezultatul nu este comunicat, sunteți obligați să vă izolați.
  • În Grecia e nevoie, mai întâi, completarea unui document de localizare, cel târziu cu o zi înainte de a intra pe teritoriul Greciei cu date privind punctul de plecare, durata unui eventual sejur în alte țări, și adresa de destinație în Grecia. Pașaportul sanitar este cel cerut la nivel european, însă dacă ați fost infectat aveți nevoie de un certificat care să arate că v-ați restabilit de cel puțin 30 de zile dar nu mai mult de 180 de zile. Teste aleatorii sunt efectuate la frontieră.