• În stațiunile de la munte se mai găsesc locuri de cazare libere.
  • De Crăciun și Revelion nu vor fi petreceri, ci muzică de cameră.
  • 12% din hoteluri sunt închise de Revelion, arată Travelminit.ro.
  • 38% din locații sunt ocupate integral de Revelion.

După un an chinuit, turiștii pot opta pentru un Crăciun sau Revelion ca altădată. Adică la munte. Antreprenorii din industria ospitalității jură că aplică strict măsurile anti-contaminare.

„Încă de la intrare în hotel ești informat că trebuie să porți mască în interior. În plus, ți se recomandă să a plătești cu cardul sau cu telefonul mobil. Când stai la coadă trebuie sa păstrezi o distanță de un metru și jumătate față de ceilalți turiști”, a transmis Mădălina Bucur, corespondent Aleph News.

Încet-încet, românul dornic de viața dinaintea coronavirusului face rezervări la munte. Jumătate din camerele de la Poiana Brașov sunt ocupate. Peste 60% au fost antamate pe Valea Prahovei, iar la Rânca aproape toate.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD
AVOCATUL TODD BLANCHE: „DONALD TRUMP ESTE NEVINOVAT”
XXX FĂRĂ NECUNOSCUTE

Turiștii, dornici de munte, după anunțul lui Arafat

Pachetele pentru Revelion sunt cu cel puțin 10% mai scumpe decât de Crăciun. Gabriel Roșca, managerul hotelului Escalade, de la Poiana Brașov, a redus prețurile cu 20 de procente. Cum a anunțat Arafat că pârtiile vor fi deschise de sărbători, dorul de ducă a început să dea impulsuri.

„De ieri au început să sune din nou clienții să-și rezerve pachetele pentru Crăciun și Revelion. Avem maximum 30% din capacitatea restaurantului. Având un restaurant generos clienții au o mai mare distanță, de doi metri și jumătate. Colegii noștri vor servi ei de la bufet clienții. Vom servi mesele cu interval orar și cu mai multe serii”, a declarat Gabriel Roșca, managerul hotelului Escalade, de la Poiana Brașov.