• În 2021 călătoriile vor fi reluate, dar nu în ritmul similar celui din anii anteriori
  • Destinații precum Seychelles sau Mauritius sunt închise, pe fondul crizei COVID
  • Aceeaşi este situaţia şi pentru Indonezia, Thailanda sau Filipine

Știu că îți dorești ca în 2021 să te poți plimba prin lume. Iar specialiștii din turism sunt optimiști și te anunță că vor fi reluate călătoriile. Deși nu într-un ritm asemănător celui din anii anteriori. Momentan, multe destinații sunt închise pentru vizitatori din cauza pandemiei.

Ce destinații vânate în anii anteriori nu ne primesc acum

Este cazul unor destinaţii exotice precum Mauritius sau Thailanda, care, în alţi ani, primeau milioane de vizitatori străini atraşi de peisajele exotice. Acum, condiţiile de intrare în aceste state sunt dificile. Cu săptămâni de carantină şi mai multe teste – costuri suportate de vizitator.

Și nu de puţine ori chiar şi acestea se aplică unui număr redus de turişti, din anumite ţări, unde numărul de îmbolnăviri este mic. Aceeaşi este situaţia şi pentru Indonezia sau Filipine.

Recomandări

NOU COD PENTRU SCHENGEN
CE FAC ELEVII ÎN SĂPTĂMÂNA VERDE
NE-A SALVAT VACCINUL?
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
UK: FETELE ÎNTREC BĂIEȚII LA FUMAT

La ora actuală, Egiptul e cea mai apropiată destinaţie pentru soare şi plajă. La o distanţă de doar trei ore cu avionul. Se mai fac zboruri în Antalya. Mai mult, au apărut pentru prima oară în România câteva chartere pe destinaţii exotice precum Zanzibar sau Maldive, care au fost și cele mai vânate. Dar asta înseamnă zboruri de peste nouă ore.

Un avantaj pentru Maldive e faptul că este de fapt un arhipelag. Format din aproape 1.200 de insule de corali. Așa că de multe ori, pe o insulă e un singur resort. Mai mult, intrarea în ţară se face pe bază de test PCR Covid.
În afară de Maldive, cele mai cerute vacanţe la început de 2021 sunt în Republica Dominicană. Există însă posibilitatea de a călători şi către Mexic, existând agenţii locale care oferă pachete în această ţară.