- Platforma Preply a făcut clasamentul „capcanelor turistice”.
- Au examinat recenziile pentru 81 cele mai importante atracții.
- Termenii de căutare: „dezamăgitor”, „supraevaluat” și „capcană turistică”.
La pomul lăudat să nu te duci cu sacul. E o vorbă românească confirmată de un studiu online. Platforma Preply a analizat recenziile de pe două platforme de recenzii pentru 81 dintre cele mai importante atracții turistice din lume. Au căutat după termenii „dezamăgitor”, „supraevaluat” și „capcană turistică” și au făcut un clasament al celor mai mari „capcane turistice”.
Numai atracțiile cu peste 1.000 de recenzii au fost incluse în clasamentul final. Surprinzător, sau poate nu, în clasament apar Turnul Eiffel, Times Square, Laguna Albastră din Islanda, Muzeul Luvru, Sagrada Familia, Colosseumul sau Hollywood Walk of Fame.
Cei mai mulți dintre cei care au lăsat recenzii negative s-au plâns de aglomerație, de prețurile mari la intrare sau la parcare. Ceea ce arată că respectivele destinații au căzut victime propriului succes.