• Veste bună pentru românii din Insulele Canare, angajaţi în domeniul turismului
  • Se întorc turiştii, după ce Germania şi Marea Britanie au ridicat restricţiile pentru această regiune
  • Asta pentru că autorităţile reuşesc să ţină focarele sub control, cu restricţii, dar fără să închidă afacerile

Luiza Turcan e ghid turistic în Tenerife de 10 ani, și de acum e gata să ne primească iar. Toate serviciile sunt disponibile, cu excepția parcurilor de distracție.

Asta după ce restricțiile din ultima perioadă au închis granițele. Mulți români au rămas fără slujbe acolo, din cauza pandemiei. Luiza spune că primele avioane din Marea Britanie și Germania sosesc, în acest weekend, pline cu turişti.

Luiza Turcan, ghid turistic Tenerife: Sezonul începe acum în octombrie şi aceasta este într-adevăr o veste foarte mult aşteptată nu doar de români, ci de toţi cei din Insulele Canare. În toate barurile, la terase se păstrează distanţa între mese. Nu ai voie să fumezi în spaţii publice. Absolut deloc. Este interzis. Tocmai pentru a ne proteja reciproc. Fără astfel de legislaţie nu se poate şi nu am fi reuşit să ajungem în acest punct încât să avem culoare deschise pentru turişti.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Arhipelagul spaniol are acum 6.000 de cazuri de COVID-19. Guvernul regional a cumpărat teste rapide, ca să depisteze focarele la timp. Spania a renunţat din iunie la carantina pentru turişti, dar aplică măsuri drastice acolo unde rata de infectare depășește 5 la mie.