- Dacă îți faci planuri pentru vacanța de Paște va trebui să ții cont de lista galbenă
- Companiile aeriene au început să publice oferte pentru vacanța de vară
- Grecia ar putea fi și anul acesta preferata românilor
O mare parte din români își rezervau zborurile și hotelurile pentru vacanța de vară, în această perioadă. Restricțiile însă au dat planurile de vacanță peste cap.
Pentru părinți modificările structurii anului școlar reprezintă o prioritate. Pe locul doi este celebra listă galbenă. Spre exemplu, Franța, Italia, Croația sau Austria, se află pe listă, așa că riști carantina. Aceasta poate să difere din momentul rezervării până în cel al plecării, însă este bine să aruncăm un ochi și acolo.
Situația zborurilor internaționale
De joi, compania Tarom a inclus o nouă cursă internă. Companiile aeriene încearcă să recupereze toate pierderile pe care le-au înregistrat din cauza pandemiei. Fly Dubai tocmai a amânat inaugurarea rutei Cluj-Dubai.
Vestea bună a venit astăzi de la compania Blue Air, care are o ofertă de nerefuzat. La achiziționarea unui bilet, pe cel de-al doilea îl primești gratuit. Oferta este valabilă până la 12 noaptea și-ți poți lua vacanțe în perioada Aprilie-Iunie. Biletele sunt dedicate în mare parte destinațiilor din Europa.