- Această taxă este percepută inițial de către unităţile de cazare.
- Ulterior, banii vor fi viraţi la bugetul local.
- Taxa de promovare turistică de 1 leu/zi/turist nu a fost modificată din 2020.
Turiştii care vor vizita, anul viitor, municipiul Braşov, ar putea plăti bani mai mulţi pentru taxa de sejur, Consiliul Local decizând, luni, modificarea sistemului prin care va fi calculată aceasta.
Advertisment
Astfel, dacă până acum se percepea o taxă de promovare turistică de 1 leu/zi/turist plus 2 lei/zi/turist taxa de salvamont, din 2026 turiştii nu vor mai fi taxaţi pe zi, ci pe sejur.
Potrivit hotărârii CL Braşov, turiştii vor trebui să plătească, în total, 10 lei/sejur/persoană, respectiv 5 lei reprezentând taxa de promovare turistică şi 5 lei taxa de salvamont.
Recomandări
Aceşti bani sunt încasaţi de către unităţile de cazare şi, ulterior, viraţi la bugetul local.
În condiţiile în care, în ultimii ani, media înnoptărilor în municipiul Braşov a fost de circa două pe turist, această modificare poate însemna o creştere pentru mulţi dintre cei care vizitează Braşovul pentru sejururi scurte, dar şi sume semnificativ mai reduse pentru cei care aleg să petreacă aici vacanţe mai lungi.
Citește și
- Zelenski spune că lumea nu vrea să aștepte data de 8 mai pentru încetarea focului: „Noi prețuim viețile oamenilor și nu paradele”
- Azi e Ziua Veteranilor de război. România mai are în viaţă 437 de supravieţuitori ai celui de Al Doilea Război Mondial
- Ion Cristoiu: Tudor Arghezi: „E surprinzător cît de multe lichele trăiesc în țara aceasta”
Partenerii noștri